7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis de masă / Românii, eliminaţi în bloc la Mondialele de juniori

Tenis de masă / Românii, eliminaţi în bloc la Mondialele de juniori

Jucătorii români au fost eliminat în bloc din probele de dublu mixt, duminică, la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Helsingborg (Suedia), informează Agerpres.

La Under-19, în optimi, Bianca Mei-Roşu şi portughezul Tiago Abiodun au fost învinşi de chinezii Youzheng Huang / Geman Zong cu 3-2 (10-12, 11-7, 11-4, 8-11, 11-6). În şaisprezecimi, Mei-Roşu şi Abiodun au câştigat în faţa francezilor Leana Hochart / Nathan Lam cu 3-0 (11-9, 11-7, 13-11).

Tot în şaisprezecimi, Darius Movileanu şi belgianca Lilou Massart au pierdut în faţa perechii Nicholas Lam (Australia) / Anna Hursey (Ţara Galilor) cu 2-3 (11-4, 8-11, 10-12, 12-10, 6-11).

La U15, în şaisprezecimi, Robert Istrate şi portugheza Julia Leal au cedat în faţa cuplului Luan Santos (Brazilia) / Many Yu (SUA) cu 1-3 (7-11, 5-11, 11-6, 10-12).

La Mondialele de juniori, România participă cu şase sportivi. Aceştia sunt Bianca Mei-Roşu (U19), Iulian Chiriţă (U19), Darius Movileanu (U19), Dragoş Bujor (U19), Andrei Istrate (U19), Robert Istrate (U15).

Echipa masculină Under-19 a României (Iulian Chiriţă, Darius Movileanu, Dragoş Bujor, Andrei Istrate) a obţinut medaliile de bronz.

La ediţia trecută, din Slovenia, Elena Zaharia a obţinut argintul la U19 simplu feminin, iar Eduard Ionescu a cucerit bronzul la U19 masculin. Echipele Under-19 ale României, formate din Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Bianca Mei-Roşu, Alesia Sferlea, respectiv Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate şi Dragoş Bujor, au obţinut medalii de bronz.

Citeşte şi: UTA – “U” Craiova / “Leii” luptă pentru puncte şi continuitate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS