5.9 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProiectul de regenerare a zonei 1 Mai a intrat în etapa de contractare. Câţi bani de la bugetul local ar urma să înghită

Proiectul de regenerare a zonei 1 Mai a intrat în etapa de contractare. Câţi bani de la bugetul local ar urma să înghită

Primăria Craiova a eliberat certificatele de urbanism pentru proiectele de regenerare a zonei 1 Mai şi a Pieţei Mihai Viteazul şi supune la vot un proiect de hotărâre pentru aprobarea cheltuielilor legate de cel dintâi, care a intrat în faza de contractare.

R.E.G.E.N.E.R.A.T.E. 1 Mai a trecut de procesul de selecţie

Municipalitatea a anunţat că, în urma finalizării procesului de evaluare şi selecţie, proiectul a intrat în etapa de contractare, fiind solicitate o serie de documente obligatorii pentru incheierea contractului de finanţare.
Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local din această joi se află aprobarea proiectului “Regenerare urbană prin revitalizarea zonei 1Mai Craiova R.E.G.E.N.E.R.A.T.E. Craiova – Zona 1 Mai” şi a cheltuielilor aferente acestuia.
Totodată, Primăria a publicat pe site-ul oficial, la secţiunea comunicate de presă, hotărârea din luna septembrie, privind declararea de utilitate publică a zonei şi declanşarea procedurilor de expropriere.

Care este valoarea totală a proiectului

Conform Ghidului Solicitantului contribuția Programului la finanțarea unei investiții în cadrul apelului de proiecte este de 98% din valoarea totală eligibilă a investiției, care reprezintă suma cheltuielilor eligibile incluse în proiect, din care buget FEDR 85% și Buget de Stat 13%.

Valoarea totală a proiectului este 125.235.575,89 lei, inclusiv TVA, din care Asistenţa financiară nerambursabilă este de 111.392.680,00 lei, contribuţia proprie – 13.842.895,89 lei, contribuţia solicitantului la cheltuieli eligibile – 2.273.320,00 lei, iar contribuţia solicitantului la cheltuieli neeligibile – 11.569.575,89 lei.

Primăria trebuie să acopere cheltuieli neeligibile şi costurile de întreţinere pentru 5 ani

Consilierii locali trebuie să aprobe contribuția proprie în proiect a 13.842.895,89 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 2.273.320,00 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul local, conform proiectului de hotărâre, care mai prevede că se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

De asemenea, sumele reprezentând cheltuieli de mentenanță și întreținere și serviciile asociate necesare aferente proiectului R.E.G.E.N.E.R.A.T.E. Craiova – Zona 1 Mai, pe perioada în care caracterul durabil al operațiunii trebuie menținut (5 ani de la data efecturării plății finale în cadrul contractului de finanțare), se vor suporta de către Municipiul Craiova.

CITEŞTE ŞI: Kronospan vrea să deschidă o platformă pentru depozitare deşeuri în Craiova. Firma e vizată de o anchetă a procurorilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS