6.7 C
Craiova
luni, 2 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajSemnal din spațiu care simula un mesaj de la extratereștri, descifrat de doi cercetători amatori

Semnal din spațiu care simula un mesaj de la extratereștri, descifrat de doi cercetători amatori

După mai bine de un an de la transmiterea sa, un semnal din spațiul cosmic care simula un mesaj de la extratereștri a fost descifrat. Succesul îi aparține unei echipe de doi cercetători amatori. Totul a început prin demersul Institutului SETI, o organizație americană din statul California, care are drept misiune căutarea vieții extraterestre.

Proiectul inedit a constat în simularea scenariului în care observatoarele astronomice de pe Pământ ar primi un semnal criptat venit din spațiu, deci transmis aparent de o civilizație de pe altă planetă din univers. Astfel, ExoMars Trace Gas Orbiter, o navă spațială de mici dimensiuni a Agenției Spațiale Europene (ESA) ce se învârte în jurul planetei Marte, a transmis mesajul în luna mai a anului 2023. Semnalul din spațiu a fost recepționat de 3 observatoare de pe Terra, apoi publicat pe internet. Provocarea lansată tuturor celor pasionați de un astfel de subiect a presupus tocmai descifrarea mesajului.

Ce era în spatele falsului mesaj din partea extratereștrilor

După mai bine de un an de muncă, Ken Chaffin și fiica sa, Keli, au reușit să finalizeze procesul, câștigând cursa pentru traducerea semnalului. Cei doi entuziaști cercetători amatori au lucrat mii de ore experimentând diverse idei și executând simulări matematice pe calculator, căci, în mod evident, un astfel de semnal nu vine cu instrucțiuni de folosire. Mesajul constă în grupuri de pixeli albi pe un fundal negru, care reprezintă de fapt aminoacizi. Aceste componente au fost esențiale pentru apariția vieții pe Pământ, după cum consideră oamenii de știință.

Un semn în spațiu

Denumit „A Sign in Space” (Un semn în spațiu), proiectul a fost dezvoltat de Daniela de Paulis, o artistă de la Institutul SETI, alături de o mică echipă de oameni de știință și artiști din diverse părți ale lumii. Aceștia și-au imaginat cum ar putea arăta un semnal provenit de la ființe extraterestre. Drumul mesajului pe distanța Marte – Pământ a durat 16 minute, până să fie recepționat de Telescopul Allen Array din California de Nord, Telescopul Robert C. Byrd al Observatorului Green Bank din Virginia de Vest și Stația Radio Astronomică Medicina de lângă Bologna, Italia. După 10 zile, cercetătorii au extras si vizualizat cu succes datele semnalului, publicând aceste informații în mediul online. Efortul de descifrare în sine a fost mult mai mare, durând, așadar, mai mult de un an.

Imaginea inițială a fost creată folosind un algoritm automat celular, adică grile de unități care sunt programate matematic să se deplaseze sau să respecte anumite seturi de reguli. „Nu aveam nicio idee despre ce ar putea să arate sau să spună mesajul”, a explicat Ken Chaffin. „Bănuiam totuși că ar putea avea ceva de-a face cu viața”, a adăugat acesta. Când s-a conturat imaginea cu grupurile de pixeli, aminoacizii au fost recunoscuți din memorie – amintiri de la lecțiile de chimie.

Ce ascunde un astfel de mesaj, criptat în semnalul transmis prin spațiu

Conținutul mesajului este acum clar, însă apare o altă întrebare: ce sens ar avea acest mesaj? Răspunsul rămâne deschis interpretării. „Ideea este că dacă vom primi vreodată un mesaj de la o civilizație extraterestră, nu am avea niciun feedback. Deci, va trebui să găsim noi înțelesul. Sunt șanse mari într-un astfel de scenariu extrem: ca atunci când va trebui să atribuim un înțeles mesajului venit din partea unei civilizații extraterestre să nu putem niciodată să ne punem de acord asupra unui sens precis”, a declarat Daniela de Paulis, inițiatoarea proiectului.

Ken Chaffin, cel care a descifrat mesajul, crede că acesta ar putea reprezenta diverși compuși (precum hidrogen, carbon, azot și oxigen) transportați prin spațiul cosmic cu scopul de a fi reasamblați în structurile de bază ale vieții. Există și alte interpretări, de exemplu cea care spune că mesajul ar fi o reprezentare a panspermiei – teoria potrivit căreia „semințe de viață” există peste tot în univers și se răspândesc prin intermediul meteoriților și asteroizilor.

Extratereștrii, imaginați în diverse feluri în lumea divertismentului

Dacă proiectul de mai sus a fost un exercițiu inedit de imaginație și o provocare de gândire, trebuie să amintim că posibila existență a extratereștrilor reprezintă un subiect de mare interes public în societatea modernă. În lumea cinematografiei, numeroase filme tratează prezența acestor ființe, din diverse unghiuri. Merită amintite producții precum Invazia (2007), Oblivion. Planeta uitată (2013), John Carter (2012), Aliens – Misiune de pedeapsă (1986), Venom (2018) sau Extinction (2018).

Subiectul este intens folosit, în mod firesc, și în jocuri video, bazate pe filme sau pe idei cu totul originale – titluri ca Alien: Isolation (2014), Aliens: Dark Descent (2023) și Aliens Versus Predator 2 (2001).

Categoria de online cazino

În categoria de online cazino, jocurile slots folosesc de asemenea astfel de simboluri și intrigi. Distracția de profil poate include de exemplu jocurile de sloturi online Alien Antix (2020) de la Blueprint, Alien KO (2021) de la Green Jade Games ori Max Damage and the Alien Attack (2012) de la Games Global. Românii interesați de astfel de resurse de cazinou trebuie să verifice care jocuri sunt disponibile, în format demo sau cu mize reale, pe platforme licențiate pe plan național.

În general în producțiile de divertisment, ființele extraterestre sunt imaginate fie amuzant și prietenos, fie în mod înfiorător și periculos pentru oameni. În cele mai multe cazuri, civilizațiile de pe alte planete sunt considerate a fi mai evoluate, stăpânind tehnologii mult mai complexe decât cele pe care le știm în prezent. De altfel, există fel de fel de teorii cu privire la contacte și legături cu extratereștri, ascunse însă de conducerea statelor, din motive de securitate globală.

Citește și: Rezultatele parțiale ale alegerilor pentru Senat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS