Poliţiştii din Ploieşti au efectuat, marţi dimineaţă, două percheziţii în municipiu în două cauze penale în care se efectuează cercetări pentru cămătărie şi înşelăciune.
„În perioada aprilie 2022 – noiembrie 2023, persoana bănuită de comiterea faptelor ar fi împrumutat o persoană cu bani. În schimbul acestora ar fi perceput dobânzi de aproximativ 226.000 de euro”, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.
În celălalt dosar, anchetatorii spun că o persoană ar fi oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 90-120 de grame de metal preţios. Ulterior s-ar fi constatat faptul că acestea nu ar fi fost din categoria metalelor preţioase.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 26.000 de lei.
În urma percheziţiilor, două persoane vor fi conduse la sediul unităţii de poliţie.
Acţiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Citește și: Redeschiderea Catedralei Notre Dame – ritualuri solemne, șefi de stat și înaltă securitat