5.1 C
Craiova
joi, 5 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCinci elevi din Bistriţa şi Arad au ajuns la spital după ce au făcut o provocare de pe TikTok

Cinci elevi din Bistriţa şi Arad au ajuns la spital după ce au făcut o provocare de pe TikTok

Doi elevi de 14 ani din municipiul Bistriţa au ajuns la spital cu fracturi la mâini, după ce au răspuns provocării Superman Challenge de pe TikTok. Alţi trei elevi, din judeţul Arad, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, s-au rănit în aceeaşi conunctură.

Cei doi adolescenţi din Bistriţa au ajuns la Urgenţe vinerea trecută, ambii cu fracturi la mâna stângă.

„La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa au fost aduşi vineri, 29 noiembrie, doi minori din clasele a VIII-a de la două unităţi de învăţământ din municipiul Bistriţa, prezentând fracturi osoase la membrele superioare. Este vorba despre un băiat de 14 ani din localitatea componentă Sigmir a municipiului Bistriţa, diagnosticat cu traumatism cu fractură la antebraţul stâng, şi despre un băiat de aceeaşi vârstă, din Bistriţa, având traumatism cu fractură la nivelul umărului stâng. În ambele cazuri, fracturile au fost imobilizate, minorii fiind externaţi cu indicaţie de consult de ortopedie pediatrică”, a precizat Strungari.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Şteopoaie, spune că nu a fost informat despre cazurile celor doi elevi, cu toate că ele s-au petrecut în timpul programului şcolar, şi că până acum a mai aflat doar despre un singur caz, petrecut la o şcoală de pe Valea Bârgăului, după ce le-a transmis directorilor de şcoli informarea venită din partea Poliţiei în legătură cu provocarea de pe TikTok.

Trei elevi s-au rănit la Arad făcând Superman Challenge

Cei trei elevi din Arad au declarat că s-au rănit în încercarea de a îndeplini o provocare lansată pe platforma TikTok, .

”Cei trei pacienţi au ajuns la spital, aproximativ în acelaşi timp, fiind din localităţi diferite. Doi dintre ei au necesitat internare şi reducere ortopedică a fracturilor în anestezie generală, suferind fracturi de antebraţ, cu deplasare, iar la al treilea nu a fost necesară internarea şi a fost imobilizat, gipsat, având tot fractură de antebraţ, dar fără deplasare. Facem apel la părinţi să fie foarte atenţi la activitatea din mediul virtual a copiilor deoarece, asemenea cazuri încep să se înregistreze în mai multe zone ale ţării, punându-le în pericol sănătatea şi siguranţa”, a explicat dr. Adrian Pavel, medic şef Secţie Clinică Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică.

Citeşte şi: Firmă de transporturi din Târgu Jiu, amendată pentru muncă „la negru“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS