Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Craiova au desfăşurat, ieri, o acţiune și au confiscat aproximativ 250 de kg de materiale pirotehnice.
În baza Planului Pirotehnic, polițiștii au acționat pentru:
- prevenirea oricăror evenimente negative,
- deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice.
Poliţiştii au depistat, în flagrant delict, o femeie de 30 de ani şi un bărbat de 40 de ani, ambii din oraşul Buftea, judeţul Ilfov. Aceștia transportau, cu un autoturism, pe strada George Enescu, din Craiova, aproximativ 250 kg de articole pirotehnice. Acestea fac parte din categoriile F1, F2, F3 și F4.
Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Citește și: Accident rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea. Patru persoane, rănite