1.7 C
Craiova
sâmbătă, 18 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSalvamontiştii avertizează asupra riscului producerii de avalanșe în Bucegi

Salvamontiştii avertizează asupra riscului producerii de avalanșe în Bucegi

Există riscuri pentru producerea unor avalanşe în Masivul Bucegi, în contextul unor temperaturi destul de ridicate pentru această perioadă a anului şi al ninsorilor prognozate pentru zona montană înaltă, avertizează salvamontiştii din Prahova. Aceştia spun că avertismentele de până acum au fost ignorate de unii turiști, care s-au aventurat pe trasee dificile, nerecomandate iarna, și au rămas blocați acolo.

„Atenţionările noastre se pare că nu au avut efectul scontat pentru unii turişti care se încăpăţânează să parcurgă trasee care nu sunt recomandate în sezonul de iarnă”, a transmis Salvamont Prahova, conform Agerpres.

Salvamontiștii au intervenit pentru recuperarea a cinci tineri

Salvamontiștii spun că au intervenit pentru recuperarea a cinci tineri care au urcat pe Jepii Mari şi au rămas blocaţi în zona Şaua cu piloni, precum și a unui turist plecat spre Vârfu Omu.

Duminică, salvatorii montani au acordat sprijin unui grup de 12 turişti din Constanţa, printre care şi cinci copii. Turiştii solicitaseră asistenţă pentru a se putea deplasa în siguranţă de la Cabana Caraiman la staţia de telecabină Babele.
Salvamontiştii avertizează că zăpada este depusă în cantităţi mari, mai ales pe văile de abrupt, iar pericolul declanşării unor avalanşe este de gradul 4 din 5, în condiţiile în care în weekend a nins puternic în Bucegi, iar zăpada „curge” pe pantele înclinate.

„Vă rugăm să vă informaţi în prealabil asupra traseelor pe care doriţi sa le parcurgeţi în sezonul de iarnă şi să vă limitaţi doar la cele de la baza muntelui, pentru a nu pune viaţa în pericol, atât a dumneavoastră, cât şi a salvatorilor. Nu vă aventuraţi pe traseele turistice montane de mare altitudine, asumându-vă riscuri inutile!”, mai avertizează Salvamont Prahova.

Citeşte şi: Percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, în dosarul în care a fost reţinut Horaţiu Potra

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS