6.7 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTu știi pe cine ai trimis în parlament? Aleşii şi-au primit mandatele

Tu știi pe cine ai trimis în parlament? Aleşii şi-au primit mandatele

-

Alegerile parlamentare 2024 au trecut. Perioada marilor proiecte ale celor ce vroiau voturile noastre s-a încheiat şi ea. Tu știi pe cine ai trimis în parlament?

Ultimele alegeri au schimbat reprezentarea Doljului în Parlamentul României. Cu excepția PSD, care și-a păstrat cele 7 mandate (două de senator și cinci de deputat), restul de 7 mandate au fost împărțite între AUR, PNL, USR și POT. De data asta, AUR a trecut în față, ocupând locul doi în preferințele doljenilor, cu mult peste PNL, care l-a avut în capul listei pe Nicolae Ciucă. De altfel, fostul lider al PNL, aflat pe primul loc pe lista pentru Senat, nu a luat voturi nici măcar din comuna natală Plenița.
Prin urmare, Doljul trimite în Parlament 14 reprezentanți. Dintre aceștia, 7 sunt de la PSD (2 senatori și 5 deputați), 3 sunt de la AUR (un senator și 2 deputați), doi sunt de la PNL (1+1), plus un deputat de la USR și un deputat de la POT. Opt din cei 14 sunt noi în Parlament.

Cine sunt parlamentarii din Dolj

Din partea PSD Dolj merg în Senatul României:
Alexandra Presură, 40 de ani, economistă, al treilea mandat consecutive (două de deputat);
Alina Elena Tănăsescu, 48 de ani, avocată, al treilea mandat consecutive (două de deputat).
PSD îi va avea în Camera Deputaților pe:
Adrian Câciu, 50 de ani, economist, ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene din 2023;
Adela Geamănu, 45 de ani, chimist, director ADI ECODolj – primul mandat;
Radu Marinescu, 51 de ani, avocat, consilier local – primul mandat;
Eliza Mădălina Peţa-Ştefănescu, 40 de ani, biolog, al treilea mandat consecutiv;
Irina Stoenică, 41 de ani, juristă, director ADI Oltenia – primul mandat.
AUR îi trimite în Parlament pe Marian Vasile la Senat (primul mandat), președintele AUR Craiova (fost liberal îndepărtat din partid), inginer IT și antreprenor, consilier municipal în CL Craiova din anul 2008, iar la Camera Deputaților pe Cosmin Teodor Iosub (primul mandat), fondator AUR, și Ionel Gheorghe (primul mandat), economist, antreprenor, coordonator AUR Dolj.
PNL îi va avea în Parlament pe Nicolae Ciucă (Senat) și Ștefan Stoica (Camera Deputaților), USR Dolj va merge în Camera Deputaților cu președintele organizației, Cezar Drăgoescu, fost consilier în CL Craiova și consilier județean – (primul mandat), iar POT o va trimite în Camera Deputaților pe Gabriela Porumboiu, economist – (primul mandat).

Parlamentarii de Dolj și-au primit mandatele

Ieri, la sediul CJ Dolj, într-un cadru festiv aceştia şi-au primit mandatele de parlamentari. Documentele le-au fost înmânate de președintele Biroului Electoral Județean Dolj, Cristian Iliescu. Nu au lipsit de la festivităţi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu şi prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu.


„Derulăm astăzi activitatea de înmânarea a certificatelor constatatoare alegerilor parlamentare pentru Senat și Camera Deputaților. În ultimele 3 luni am derulat un maraton de activități, toate cu un singur scop, să asigurăm pentru cetățenii cu drept de vot ai județului Dolj, posibilitatea de a-și exercita în mod liber dreptul de a alege și de a-și desemna în Parlamentul României pe acele persoane pe care le consideră demne și oneste să le reprezinte interesele. În acest context aș vrea să le reamintesc, în primul rând, parlamentarilor aleși în aceste demnități, că prin alegerea dumnealor, au căpătat o părticică din suveranitatea pe care fiecare cetățean o are și pe care înțelege să și-o exercite prin intermediul acestora. A fost o activitate deosebit de complexă pe care membrii BEJ nu o puteau înfăptui în mod singular, și aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit. Pentru parlamentarii noi aleși le doresc multă sănătate și le doresc să își îndeplinească atribuțiile constituționale și legale care le revin pentru a nu dezamăgi pe cei care i-au ales în această demnitate”, a declarat președintele și judecătorul Biroului Electoral Județean Dolj, Cristian Iliescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Nume nou în staff-ul administrativ al Universității Craiova

Conducerea clubului Universitatea Craiova a anunțat astăzi cooptarea lui...

ȘTIRI GdS