6.7 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVictor Micula s-a ales cu dosar penal după ce a plătit influenceri ca să promoveze AUR pe TikTok

Victor Micula s-a ales cu dosar penal după ce a plătit influenceri ca să promoveze AUR pe TikTok

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a deschis un dosar penal in rem pentru coruperea alegătorilor, după dezvăluirile făcute de influencerul Makavelli, care a precizat că Victor Micula, fiul omului de afaceri Viorel Micula, ar fi plătit pentru promovarea ilegală a partidului AUR prin influenceri TikTok, anunță Bihoreanul.

Ancheta a fost demarată pe 8 decembrie, în urma sesizării din oficiu.

Potrivit Codului penal, oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase, în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Micula jr. a plătit promovarea pe TikTok a partidului AUR

Victor Micula, fiul omului de afaceri Viorel Micula, un milionar bihorean, cunoscut pentru implicarea în mai multe dosare penale, este în atenția procurorilor, după condamnarea definitivă pentru achiziții ilegale de arme și în timp ce este judecat pentru accesarea ilegală a bazelor de date ale poliției.

El este vizat acum de ancheta pornită după ce influencerul Makavelli (pe numele real Virgil Zidaru) l-a demascat, într-un „live” pe TikTok, că l-a plătit pentru promovarea AUR.

În filmare, influencerul, deconspirat de raportul SRI privind milionul de euro cheltuit de afaceristul Bogdan Peșchir, a pretins că Micula a finanțat o campanie de propagandă pentru AUR, cerându-i lui şi altor influenceri să utilizeze simbolurile partidului în profilurile lor online și să-l promoveze pe George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, inclusiv prin denigrarea contracandidaților.

„Eu unul, pentru că l-am susținut pe domnul Georgescu, n-am primit un sfanț de la nimeni. Nouă da, într-adevăr, ni s-au dat bani, dar ni s-au dat de către Micula, să susţinem AUR. Ca să știe toată lumea. Dacă vreți informații, sunați-mă, cei de la Poliție, că vă dau eu convorbiri, tranzacții, ce doriți. SRI mai bine ar face anchetă cu campania lui Micula decât cu cea a lui Georgescu“, a declarat Makavelli în video.

Micula jr. a recunoscut într-un live pe TikTok că a plătit influenceri pentru a face campanie AUR

Săptămâna trecută, influencerul Makavelli a făcut publică și lista celor despre care susține că ar fi luat bani de la milionar pentru a face propagandă politică, printre aceştia numărându-se influenceri ca Allin, George Pian sau Bamba. Într-o discuție purtată live pe TikTok cu Allin, Bamba și interlopul George Pian, Makavelli se revoltă că Micula i-a catalogat drept „trădători împuțiți”.

„SRI, în loc să facă anchetă la campania lui Georgescu, mai bine ar ancheta campania lui Micula”, a zis Makavelli, susţinând şi că Victor Micula s-ar fi exprimat în unele convorbiri înregistrate că poate da inclusiv propriile legi prin intermediul AUR.

Ulterior, într-un alt live tot pe TikTok, la care a participat și Victor Micula, alături de Allin și Makaveli, Micula jr. a recunoscut că i-a plătit pe influenceri pentru o campanie AUR. „Da, recunosc, am plătit o campanie“. Mai apoi, Victor Micula s-a apărat dând exemplul unor partide care au făcut campanie și susținând, de pildă, că PSD a plătit 5 milioane de euro către Antena 3.

Citeşte şi: Un şofer a spart o ţeavă de gaze, după ce a intrat cu viteză într-o curbă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS