Aproape 66.000 de persoane fizice şi 670 de unităţi de cult au solicitat finanţare prin Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2024”, iar în decurs de 90 de zile pot alege un instalator validat pentru a derula lucrările de montare a panourilor fotovoltaice, conform datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
De altfel, miercuri, instituţia a publicat pe propria pagină de Internet, lista instalatorilor validaţi în cadrul ediţiei din acest an programului „Casa Verde Fotovoltaice”.
„De astăzi, persoanele fizice şi unităţile de cult care au aplicat în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice pot alege unul dintre cei 562 de instalatori validaţi pentru verificarea documentaţiei depuse. În acest an, 65.996 de persoane fizice şi 670 de unităţi de cult au solicitat sprijin prin acest program, urmărind să devină prosumatori în viitorul apropiat.
Prin producerea de energie verde, aceşti peste 66.000 de beneficiari vor reuşi să îşi reducă facturile la energie şi să contribuie activ la reducerea emisiilor de CO2, accelerând tranziţia României către surse regenerabile de energie”, a precizat, într-un comunicat de presă preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, conform Agerpres.
Se vor parcurge următoarele etape
Potrivit sursei citate, în termen de maximum 90 de zile, calculate de miercuri, 11 decembrie 2024, se vor parcurge următoarele etape: selectarea de către solicitant a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei; efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant; aprobarea/respingerea/ refuzul de către instalator, în aplicaţie, a solicitanţilor.
Totodată, în termen de cel mult 30 de zile de la data selectării instalatorului de către un solicitant, instalatorul analizează documentele încărcate de solicitant, conform procedurii de analiză şi selectează în aplicaţie solicitanţii eligibili.
Implementarea proiectului se realizează în termen maximum 12 luni de la aprobarea proiectului
AFM generează prin intermediul aplicaţiei listele ce conţin proiectele solicitanţilor eligibili. După publicare pe site-ul Administraţiei a listei solicitanţilor aprobaţi, instalatorul va putea începe montarea panourilor fotovoltaice.
Implementarea proiectului se realizează în termen maximum 12 luni de la aprobarea proiectului, termen în care trebuie realizată instalaţia şi trebuie să se obţină certificatul de racordare.
Citeşte şi: Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare