Parlamentul din Coreea de Sud decide azi dacă îl demite pe șeful statului. Cel puțin 200.000 de persoane sunt așteptate să participe sâmbătă la Seul la o manifestație împotriva președintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol.
Un sondaj Gallup publicat vineri a arătat că peste 75% dintre sud-coreeni doresc destituirea lui Yoon, în urma tentativei eșuate de a impune legea marțială în urmă cu 11 zile.
Forțat să-și anuleze decretul șase ore mai târziu de parlament și de miile de demonstranți care îi cereau demisia, acesta a scăpat la limită de o primă moțiune de punere sub acuzare. Dar o a doua moțiune urmează să fie supusă la vot sâmbătă și are șanse mult mai mari de a trece.
Manifestație la Seul contra președintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol
O parte minoritară din populație continuă totuși să îl susțină și să se opună plecării sale, susținând că alegerile anterioare au fost fraudate, în special ultimele alegeri legislative câștigate cu o marjă mare de opoziție.
„Yoon nu a avut de ales decât să declare legea marțială. Aprob fiecare decizie pe care a luat-o în calitate de președinte”, a declarat pentru AFP Choi Hee-sun, în vârstă de 62 de ani, fluturând un steag al țării sale. „A fost dovedit statistic 100% că alegerile noastre au fost fraudate”, a susținut ea.
Manifestanții anti-Yoon sunt în principal tineri, iar mitingurile lor au luat un aer de festival, cu sloganuri împotriva președintelui și muzică K-pop, unde manifestanții flutură bețe luminoase și pancarte.
Manifestația de sâmbătă a început în fața Adunării Naționale, unde deputații vor discuta o moțiune de punere sub acuzare a lui Yoon începând cu ora 16.00 (09.00 în România).
Citește și: Președintele Klaus Iohannis și-a decorat consilierii prezidențiali