8.9 C
Craiova
luni, 16 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCamerele de supraveghere la bloc. Ce e voie și ce e interzis

Camerele de supraveghere la bloc. Ce e voie și ce e interzis

Tot mai mulți locatari de la bloc își doresc să monteze camere de supraveghere în imobilele unde locuiesc. Motivele sunt diverse: de la scandaluri în fața blocului până la aruncarea ilegală a deșeurilor. Cu toate acestea, deși camerele de supraveghere şi-au dovedit utilitatea în ultimii ani, fiind instrumente folositoare pentru prevenirea și depistarea infracțiunilor și contravenților, nu pot fi montate oricum, de către oricine.În primul rând, atunci când este instalată o cameră de supraveghere trebuie să se țină cont că aceasta nu încalcă dreptul oricui la viață privată, drept garantat prin lege.

Asociațiile de proprietari trebuie să fie atente dacă au luat decizia să monteze camere de luat vederi în scara blocurilor. Există riscul de a merge prea departe şi să invadeze viața privată a celor ce locuiesc sau intră în bloc, ceea ce ar duce la o încălcare a legislației în domeniu, Regulamentul GDPR.

Primul lucru de care asociaţiile de proprietari trebuie să ţină seama este că din momentul în care instalează camere de luat de vederi în bloc devin operator de date personale. Prin urmare trebuie să respecte legislaţia în domeniu. Instalarea camerelor de supraveghere în spații publice sau private este reglementată de Legea nr. 333/2003 privind pază obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și de Decizia nr. 52/2012.
Impactul instalării și folosirii unor camere de filmat la bloc este destul de mare. Trebuie precizat că ele pot să surprindă multe informații legate de viața privată a unui locatar. De exemplu, când pleacă și se întoarce de la muncă cineva, cine vine în vizită.

În al doilea rând, orice instalare și folosire a unei camere de filmat trebuie să fie justificată. Cu alte cuvinte, să fie necesară, iar scopul urmărit unul obiectiv. Prelucrarea datelor să fie în interesul legitim al proprietarilor, cum ar fi siguranţa şi securitatea în bloc. Ideea e să se identifice necesitatea măsurii și să se asigure o proporționalitate între măsură și drepturile locatrilor şi altor persoane care vin în bloc.

Toţi proprietarii trebuie să-şi dea acordul

Cameră de supraveghere
Cameră de supraveghere

Decizia de-a monta camere de luat vederi în scara unui bloc trebuie să fie luată cu acordul tuturor locatarilor din condominiu. Proprietarii trebuie să fie convinşi că instalarea camerelor de supraveghere este în interesul lor. Adică, acest sistem le asigură paza şi protecția atât a lor cât şi bunurilor și valorilor, a imobilelor și a instalațiilor de utilitate publică, precum și a împrejmuirilor afectate acestora. Dacă asociaţia de proprietari nu are acordul tuturor locatarilor din bloc, nu poate să monteze camere.
Ulterior luării deciziei de instalare, daca un proprietar se răzgândeşte, acest lucru nu mai poate conduce la desfiinţarea sistemului de supraveghere. Doar în cazuri temeinic justificate poate solicita şi să obţin ştergerea anumitor înregistrări care îl vizează.

În principiu, având în vedere că persoanele vizate trebuie să îşi dea consimţământul, duce la necesitatea acordului tuturor proprietarilor.
Pe lângă aceasta, pentru a nu întampina probleme, în hotararea de amplasare a camerelor video, ar trebui să se prevadă şi:

”numărul şi locul de amplasare al camerelor (camerele nu trebui să capteze uşa vreunui apartament sau domeniul public),locul de stocare al echipamentelor de înregistrare (în nici un caz locuinţa cuiva ci sediul asociaţiei sau o altă încăpere neutră),persoanele care vor avea acces la echipamente,persoana de contact pentru sistem,termenul de păstrare al imaginilor (de regulă nu mai mult de 30 de zile) şi situaţiile în care acest termen poate fi depăşit (soluţionare litigii, cercetări ale organelor de poliţie).”,

se arată într-un răspuns al Serviciului Monitorizare Asociaţii din cadrul Primăriei Craiova.

Totodata, la intrarea în bloc şi pe fiecare palier să fie anunţuri vizibile cu faptul că respectiva cladire este monitorizată video.

Camere de supraveghere în bloc
Camere de supraveghere în bloc/foto:Claudiu Tudor

Ce spune Ghidul de aplicare a Regulamentului GDPR

Ghidul spune că prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea unor sisteme de televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor se supune atât prevederilor Regulamentului, cât şi ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, modificată şi completată.

În contextul în care instalarea unui sistem de supraveghere video este necesară în vederea realizării unui interes legitim al asociaţiei de proprietari (asigurarea pazei şi protecției persoanelor, bunurilor și valorilor, a imobilelor și a instalațiilor de utilitate publică, precum și a împrejmuirilor afectate acestora), hotărârea de a instala un astfel de sistem trebuie adoptată în cadrul adunării generale a asociaţiei de proprietari.
Potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 196/2018:

”Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari sunt prezenți personal sau prin reprezentanți care au o împuternicire scrisă și semnată de către proprietarii în numele cărora votează”. De asemenea, la alin. (3) al aceluiași articol se precizează că hotărârile adunării generale a asociației de proprietari pot fi adoptate prin votul majorităţii acestora. În plus, trebuie să se ţină cont şi de interesele, drepturile şi libertăţile persoanelor vizate. Acestea trebuie informate anterior cu privire la luarea unei astfel de măsuri. În acest sens, în spaţiile monitorizate trebuie instalată o pictogramă adecvată, care să conţină o imagine reprezentativă, poziţionată la o distanţă rezonabilă de locurile unde sunt amplasate echipamentele de supraveghere, astfel încât să poată fi văzută de orice persoană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS