Judecătorii din Craiova au respins apelul formulat de un bărbat de 29 de ani, condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unui minor. Potrivit oamenilor legii, suspectul a ar fi atins în zonele intime o copilă de 11 ani. Agresiunea a avut loc pe 24 mai, în comuna Cetate, Dolj.
Poliţiştii doljeni au explicat că fetiţa a fost acostată şi agresată pe o stradă din comuna Cetate.
„În noaptea de 24 spre 25 mai, Secția nr.9 Poliţie Rurală Cetate a fost sesizată de un bărbat de 33 de ani, din comuna Cetate, cu privire la faptul că, în seara zilei de 24 mai, nepoata sa de 11 ani ar fi fost agresată sexual. La fața locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, prezumtivul autor fiind identificat la scurt timp și condus la audieri. Din cercetări s-a stabilit că, în timp ce se afla pe o stradă din comuna Cetate, minora ar fi fost acostată de un tânăr de 29 de ani, din localitate, care ar fi sărutat-o pe gât și ar fi atins-o în zonele intime”, au precizat oamenii legii.
Ulterior, după ce a fost audiat, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe 25 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat a cerut arestarea preventivă a inculpatului. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Doi ani şi jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală
În iunie, doljeanul de 29 de ani a fost deferit justiţiei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Calafat, instanţă care s-a pronunţat pe 18 octombrie.
Inculpatul şi-a recunoscut fapta pentru a avea parte de reducerea pedepsei şi a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare. Inculpatului i-a fost interzis să comunice şi să se apropie de minoră la o distanţă mai mică de 50 metri. Instanţa a mai dispus ca doljeanul să rămână în continuare în arest preventiv. Hotărârea Judecătoriei Calafat a fost atacată cu apel de bărbatul condamnat la Curtea de Apel Craiova. Săptămâna trecută, pe 12 decembrie, instanţa a respins ca nefondat apelul inculpatului. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă. Din pedeapsă se scade perioada petrecută de inculpat în arest preventiv (25 mai – 12 decembrie 2024).
Potrivit legii, actul de natură sexuală săvârşit prin constrângerea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani dacă victima nu a împlinit 16 ani.