Potrivit Ministerului Educaţiei, elevi capabili de performanţe şcolare înalte vor putea promova doi ani într-unul singur, una dintre condiţii fiind să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare celei curente şi să obţină un punctaj de cel puţin 80%.
Comisia de Dialog Social a Ministerului Educaţiei a avizat favorabil, miercuri, Metodologia privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar, conform news.ro.
„După intrarea în vigoare, elevii capabili de performanţe şcolare înalte şi care au capacitatea fizică şi intelectuală de a se adapta la un ritm accelerat de învăţare vor putea beneficia de posibilitatea de a-şi accelera parcursul educaţional, prin promovarea a 2 ani de studii consecutivi într-un singur an şcolar”, este anunţul Ministerului Educaţiei.
Beneficiază de această posibilitate o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învăţământ
Sursa citată menţionează că beneficiază de această posibilitate o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învăţământ (primar, gimnazial şi liceal) elevii care au obţinut în anul şcolar anterior calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu (pentru elevii care doresc parcurgerea claselor a III-a şi a IV-a), respectiv media generală 10 la fiecare disciplină de studiu (pentru elevii de gimnaziu şi liceu), au obţinut în anul şcolar anterior calificativul „Foarte bine” sau media generală 10 la purtare şi promovează un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare celei curente şi obţin un punctaj de cel puţin 80%.
„Parcurgerea a 2 ani de studii într-un an şcolar se realizează prin frecventarea, în mod obligatoriu, a cel puţin 50% din cursurile aferente clasei curente şi a cel puţin 40% din cursurile aferente celui de-al doilea an de studiu, conform unui plan individualizat de învăţare”, mai arată Ministerul Educaţiei.
Citeşte şi: Primarul din Motru, în vizorul ANI și al procurorilor pentru conflict de interese