“Anotimpurile vieţii sunt ca o simfonie: patru mişcări perfecte într-o armonie una cu cealaltă.”; “Am descoperit că dacă iubeşti viaţa, aceasta te iubeşte la rândul ei.”; *“Lumină, în muzică, numele tău este Mozart!”; *“Majoritatea oamenilor caută fericirea în mod condiţionat. Fericirea poate fi simţită doar dacă nu pui nicio condiţie.”; *“Mi-ar trebui un mare curaj ca să îi cer unei tinere frumoase să se mărite cu mine. Credeţi-mă, este mult mai uşor să cânţi întreaga Petruşka (celebrul balet al compozitorului rus Igor Stravinski – n.n.) la pian!”; *“Chiar atunci când sunt bolnav şi în depresie, tot iubesc viaţa.”; *“Uneori mă gândesc că nu aş fi un pianist, ci un vampir. Toată viaţa mea am băut sângele lui Chopin.”; *“Nu îmi spune cât de talentat eşti, ci cât de mult lucrezi.”; *“Muzica nu este pentru mine un hobby, nici măcar o pasiune, ci este însăşi fiinţa mea.”; *“Sunt o persoană liberă, teribil de liberă. Aş putea fi pus în lanţuri şi încă aş fi liber deoarece gândurile mele ar fi ale mele şi acestea sunt tot ceea ce aş vrea să am.”; *“Când eram tânăr aveam succes la femei întrucât eram tânăr. Acum am succese la femei deoarece sunt bătrân. Vârsta medie a fost cea mai grea.”; *“Când mă aflu la Paris într-o cafenea înconjurat de unele persoane nu stau pur şi simplu, ci îmi vine în minte o anumită Sonată şi tot timpul descopăr lucruri noi.”; *“Când interpretez ceva fac dragoste – este unul şi acelaşi lucru.”; *“Pianul este vocea sufletului meu.”; *“Muzica este cea mai importantă formă de comunicare.”; *“Muzica este sanctuarul meu, refugiul din această lume.”.
Gândurile de o profunzime şi o sinceritate fără seamăn cu care am început articolul meu aparţin lui Arthur Rubinstein, marele pianist polonez de etnie evreiască născut la Łódź/Polonia la 28 ianuarie 1887, mezinul unei familii compuse din 7 copii. A început studiile muzicale la Varşovia având primul concert la vârsta de doar 7 ani. Şi-a continuat pregătirea la Berlin debutând în 1899 sub bagheta lui Joseph Joachim cu interpretarea la pian a Concertului în La major KV 488 de Wolfgang Amadeus Mozart. În 1905 el merge la Paris unde îi cunoaşte pe compozitorii Maurice Ravel, George Enescu, Paul Dukas şi pe violonistul Jacques Thibaud.
Despre marele George Enescu Arthur Rubinstein scria următoarele: “Enescu stăpânea întreaga paletă a componisticii. Ştia să orchestreze precum Richard Strauss. De asemenea, ca solist avea o sonoritate incredibilă alături de orchestră. Şi în plus cunoştea tehnica tuturor instrumentelor. A fost un pianist extraordinar! Pot spune că eram uneori invidios pe el: cânta chiar mai bine decât mine! A fost un pianist magnific ca să nu mai vorbesc de valoarea sa de violonist.”.
Pe celebra scenă “Carnegie Hall” din New York Arthur Rubinstein a debutat în 1906 interpretând Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Camille Saint-Saëns. A susţinut numeroase concerte în S.U.A., Austria, Italia, Rusia, Anglia, Spania ş.a. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Arthur Rubinstein a concertat numai în Statele Unite ale Americii unde a primit cetăţenia în 1946. El a refuzat să cânte în Germania postbelică deoarece membrii familiei sale fuseseră exterminaţi de către nazişti. Dotat cu o memorie excepţională, Arthur Rubinstein a rămas în istoria muzicii prin performanţa de a interpreta fără partituri nu mai puţin de 90 de concerte pentru pian!
Recitalul marelui pianist “All Chopin”
Redau în continuare câteva pasaje din evocarea muzicologului Petre Codreanu care a participat la recitalul marelui pianist “All Chopin” organizat în ziua de 19 septembrie 1964 la “Ateneul Român” din Bucureşti: “Neobosit, Rubinstein este acolo unde se face muzica şi unde se află Rubinstein acolo este totdeauna muzica. Vastul său repertoriu cuprinde atât marile concerte pentru pian, cât şi sonatele, piesele de diverse facturi îndeosebi ale compozitorilor romantici. Rubinstein păşeşte pe podium cu o vigoare juvenilă care dezminte cei 75 de ani ai săi. Dar mai mult decât aparenţele, tinereţea acestui senior al pianului răzbate în cântul său, în suflul interior, în capacitatea de a susţine în permanenţă linia tensiunii dramatice sau lirice a muzicii… Pentru Rubinstein nu există probleme de ordin tehnic; acorduri masive sau scânteietoare broderii, vijelioase curgeri sonore sau ample desfăşurări melodice se realizează la el firesc cu acea seninătate care te face să uiţi dificultăţile execuţiei; eşti atent, dincolo de ea, la muzică. Te cuprind total momentele de încordare atât de bine pregătite, te abandonezi în lirismul unei melodii suave, descoperi întreaga subtilitate a unor acorduri demult cunoscute, te încânţi de accente pe care parcă nu le-ai mai auzit… Rubinstein te stăpâneşte nu prin spectaculos – care de multe ori este străin adevăratei arte – ci prin interiorizare, prin adânca intuire şi redare a expresiei voite de compozitor. Din acest punct de vedere cântul lui Rubinstein se poate încadra în conceptul de clasic; el îşi drămuieşte efuziunile, nu îşi permite faţă de indicaţiile partiturii libertăţi şi fluctuaţii în ritmică sau intensităţi, are acea aşezare a expresiei care tinde spre monumental evitând, însă, cu desăvârşire constructivismul şi răceala. Acest <clasicism> al său nu este desigur lipsit de comunicativitate, ci dimpotrivă absoarbe întreaga atenţie a ascultătorului pe care îl poartă în mirifica lume a muzicii.”.
Era firească asocierea lui Rubinstein cu Chopin, dar nu numai în virtutea etniei poloneze comune, ci a unui talent remarcabil care este definitoriu atât pentru compozitor, cât şi pentru interpret. Petre Codreanu sesizează pe bună dreptate că operele lui Chopin care abundă în sentimente profunde de cea mai pură esenţă umană au fost uneori tratate în mod exagerat de unii pianişti care le-au răpit această nobleţe a expresiei sau dimpotrivă le-au transformat în prilejuri de demonstraţii tehnice. “Un pianist cu adevărat mare se dezvăluie în Chopin; numai el va reuşi să păstreze acel echilibru propriu muzicii marelui romantic al pianului, ale cărui lucrări sunt de o inefabilă poezie, dar şi de o strălucitoare eleganţă. Este cazul lui Rubinstein.” – arăta muzicologul român.
Este în acest context relevant repertoriul chopinian interpretat de maestrul Arthur Rubinstein la concertul menţionat de la “Ateneul Român”: două Poloneze în Fa diez minor, op. 44 şi în La bemol major, op. 53; Impromptu în Sol bemol major, op. 51; Nocturna în Re bemol major, op. 27, nr. 2; Sonata în Si bemol minor, op. 85; Balada în Sol minor, op. 23; Trei Studii; Vals în Do diez minor, op. 64, nr. 2. Piesele respective permit cunoaşterea varietăţii artistice incontestabile a compozitorului polonez care primea din partea criticului evocat anterior următoarea descriere: “de la avântul eroic al Polonezelor şi dramatismul Sonatei la eleganţa Valsului şi reveria poetică a Nocturnei – toată gama de sentimente turnate în aceste nepieritoare giuvaere muzicale a reieşit cu acea pregnanţă proprie actului interpretativ autentic”. Când scriam acest articol mi-a venit în minte următoarea constatare de natură semantică pe care o redau acum pentru prima dată: “Arthur Rubinstein sau o bijuterie preţioasă din şiragul strălucit al muzicii universale; această comoară sui-generis este alcătuită din: *Rubin ce provine de la cuvântul din limba latină rubens = roşu şi *Stein din limba germană = piatră.”.
Retras din activitatea concertistică în 1979 Maestrul Arthur Rubinstein părăsea viaţa pământeană la Geneva în ziua de 20 decembrie 1982 la vârsta de 95 de ani. Conform dorinţei testamentare corpul său a fost incinerat, iar cenuşa a fost adusă în Israel şi îngropată într-o mică pădure din Ierusalim care îi poartă numele; lângă acel loc de veşnică odihnă se află un monument în formă de câteva valuri compuse din mai multe clape de pian pe care am avut ocazia de a-l vedea în misiunea mea oficială din aprilie 1984.
Arthur Rubinstein merită din partea comunităţii artistice internaţionale un omagiu al deplinei recunoştinţe faţă de arta interpretativă ce a caracterizat îndelungata sa existenţă pusă în slujba unui pian însufleţit de două mâini magice.
Foto: Wim van Rossem for Anefo, CC0, via Wikimedia Commons
