Raportul cu privire la moartea adolescentului de 16 ani la Spitalul Județean Târgu Jiu a fost respins de managerul unității medicale.
Dumitru Vienescu, directorul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, așteaptă acum refacerea cercetărilor, dat fiind faptul că ancheta Comisiei disciplinare a vizat un singur medic și nu pe toți cei implicați în eveniment. De amintit că adolescentul s-a prezentat la spital, la Târgu Jiu, cu peritonită, însă la vremea respectivă s-a decis că nu poate fi operat și că trebuie transferat la o altă unitate medicală. Băiatul a murit în timp ce aștepta salvarea de la Craiova.
„Având în vedere faptul că Raportul Comisiei de cercetare disciplinară numită prin dispoziția managerului nu conține elemente de cercetare a conduitei medicilor implicați în acordarea asistenței medicale pacientului minor, limitându-se doar la analizarea conduitei unui singur medic din cadrul UPU și având în vedere faptul că raportul nu identifică eventuale sancțiuni disciplinare incidente prin raportare la faptele cercetate potrivit Procedurii operaționale privind cercetarea disciplinară prealabilă, managerul a decis restituirea raportului comisiei de cercetare disciplinară”, conform unui anunț al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Citeşte şi: Trafic permis pe ambele sensuri, pe Podul Prieteniei, în perioada sărbătorilor de iarnă