Alin Alexuc (34 de ani), campion european la lupte greco-romane în 2020, și-a anunțat retragerea din activitate, prin intermediul unei postări pe rețelele sociale. Sportivul are patru medalii la Campionatele Europene și Mondiale.
Acesta nu a reușit să obțină medaliile râvnite nici la București, nici la Paris, iar pe 21 decembrie și-a anunțat retragerea din sport.
„Pentru mine, cea mai mare aventură a fost să-mi urmez visul: să-mi reprezint țara în cel mai frumos sport din lume, luptele! A fost o călătorie plină de provocări, emoții și momente de neuitat. Orice aventură, însă, are un final, iar astăzi am ales să închid acest capitolLe mulțumesc din inimă familiei, prietenilor și tuturor celor care mi-au fost alături pe acest drum. Sper că, prin ceea ce am realizat, am reușit să le aduc un strop de bucurie și de mândrie. Voi rămâne mereu loial acestui sport care m-a format ca om și vreau să fiu o sursă de inspirație pentru noile generații, să-i încurajez să viseze, să lupte și să trăiască aventura lor unică în lumea luptelor!”, a scris Alexuc pe Facebook.
Reuşitele carierei
Primul mare succes al lui Alin Alexuc a venit în 2009, atunci când a obținut medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Juniori de la Budapesta, la categoria 96 de kilograme. Apoi, 5 ani mai târziu, acesta a luat bronz la Campionatele Mondiale Universitare de la Pecs, tot în Ungaria.
În 2018, Alexuc și-a trecut în palmares medalia de bronz la Campionatele Europene de la Kaspiysk, la categoria 130 de kilograme. Aceasta performanță a repetat-o un an mai târziu, la București, notează Gsp.
În 2020, la Campionatele Europene de la Roma, Alexuc a devenit campionul categoriei 130 de kilograme la stilul greco-roman. În 2022, acesta a luat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Belgrad.
Alin Alexuc a participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice: Londra (2012), Rio de Janeiro (2016), Tokyo (2021) și Paris (2024).
Citeşte şi: Simona Halep, învinsă de Rîbakina atât la simplu, cât și la dublu