Liderii coaliției formate din PSD, PNL și minorități au anunțat, luni dimineață că au semnat acordul pentru formarea viitorului guvern și s-au înțeles să susțină un candidat comun la prezidențiale, pe liberalul Crin Antonescu. După anunțul privind acordul politic, noii membri ai Parlamentului l-au ales pe Ilie Bolojan (PNL) președinte al Senatului și pe Ciprian Șerban (PSD) președinte al Camerei Deputaților.
Deputat de Neamț la al treilea mandat, Ciprian Șerban a fost votat luni drept președintele al Camerei Deputaților după ce a primit sprijinul PSD, PNL, UDMR și al grupului minorităților naționale. El a fost ales prima dată în Camera Deputaților în 2016, din partea PSD. Înainte de a ajunge la social-democrați, el a trecut prin formațiunea lui Dan Diaconescu (PP-DD) și prin cea a lui Gabriel Oprea (UNPR).
Liberalul Ilie Bolojan a devenit preşedintele Senatului după ce a primit 70 de voturi. Mircea Chelaru a fost votat de 29 de senatori, iar Cosmina Nadia Cerva – 14 voturi.