Mii de turiști se vor afla la Rânca, în județul Gorj, în zilele Crăciunului. Spre deosebire de ultimele sezoane de iarnă, în acest final de an este și zăpadă la Rânca, iar pârtiile sunt deschise.
Acest lucru i-a și determinat pe mulți să își rezerve locuri în pensiunile și hotelurile de la Rânca. Opțiunile sunt diferite, în funcție și de ofertele unităților de cazare sau dacă este sau nu inclusă masa de sărbători. Există variantele cu masă, care includ micul dejun și masa festivă, la câteva sute de lei pe zi de persoană.
Mai este și varianta închirierii unei pensiuni cu tot cu facilități, iar turiștii se organizează singuri de sărbători. Și în acest caz costurile diferă, fiind mai mici pentru că nu este inclusă decât cazarea, dar mâncarea este adusă de acasă sau preparată în bucătăria pensiunii. Cert este că principala atracție rămâne natura. Este și motivul pentru care mii de persoane se vor afla la cota 1.650 de Crăciun.
„Eu estimez că vom avea de Crăciun la Rânca peste 5.000 de persoane. De la an la an au fost tot mai mulți pentru că s-au săturat să stea acasă, alții nu mai vor să stea zile în șir să gătească. Sunt diferite motive pentru care au ales să își facă rezervări la Rânca. Este clar mult mai frumos decât acasă, pentru că după masă se iese pe pârtie. Peisajul este deosebit și altfel sunt sărbătorile la munte și la aer curat”, a precizat Constantin Pănescu, reprezentantul proprietarilor de pensiuni din Rânca.
Salvamontiștii vor fi mobilizați la Rânca
Și pentru că la Rânca se vor afla de sărbători foarte multe persoane, acest lucru nu a lăsat indiferente autoritățile. Astfel, Serviciul Rutier, Poliția Novaci, jandarmii montani și salvamontiștii se vor afla la datorie de Crăciun în Rânca. Se va avea în vedere fluidizarea traficului rutier. De asemenea, jandarmii vor veghea să fie menținută ordinea publică în zona montană. Nu în ultimul rând, echipele Salvamont Gorj vor fi în fiecare zi în stațiunea montană Rânca, pregătiți să intervină atât pe pârtii, cât și la cabane.
La Rânca există permanent două ambulanțe Salvamont cu tracțiune integrală, precum și alte tipuri de mijloace de intervenție pentru pârtii, dar și la pensiuni. Și un cabinet medical este disponibil 24 de ore din 24 în Baza Salvamont din Rânca. „Avem 10 salvatori zilnic la Rânca, pe pârtii, în cabinetul medical al bazei centrale Salvamont, în punctul de prim ajutor medical de la pârtiile din centru stațiunii și pe cele două ambulanțe Salvamont cu capacitate de transport pacienți. Salvatorii montani sunt gata să intervină 24 de ore din 24. Sperăm să nu fie cazul sau să fim chemați cât mai puțin pe pârtie sau la pensiuni. În rest, funcționează pârtiile din centrul stațiunii și cea din zona Păpușa, doar pe o variantă. Se pot practica sporturi de iarnă”, conform lui Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Județean al Salvamont din cadrul Consiliului Județean Gorj.
Citeşte şi: CEO vinde tot: scoate 5 active la vânzare în 2025