5.1 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO familie și-a pierdut viața în incendiul care le-a cuprins mașina după ce s-au ciocnit cu o cisternă

O familie și-a pierdut viața în incendiul care le-a cuprins mașina după ce s-au ciocnit cu o cisternă

Un bărbat, soţia acestuia şi fiica lor de patru ani au murit în autoturismul care a fost cuprins de flăcări după ce a lovit o cisternă. Familia era din comuna ieșeană Ţibăneşti, iar accidentul a avut loc joi, pe DN 2, pe raza localităţii Forăşti.

„În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul a luat foc. Din primele verificări s-a constatat că autocisterna condusă de către un bărbat, de 58 de ani, circula pe direcţia Roman către Suceava şi era încărcată cu produse lactate. În autocisternă se aflau şoferul şi soţia acestuia, de 37 de ani, care au suferit leziuni minore, fiind transportaţi la o unitate medicală.

Autoturismul ar fi circulat din sens opus, iar în urma unei depăşiri neregulamentare făcută de către şoferul acestuia, respectiv un bărbat de 36 de ani, din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi, a intrat in impact frontal cu autocisterna, ulterior autoturismul luând foc.

În urma accidentului a rezultat decesul şoferului autoturismului, bărbatul de 36 de ani, precum şi decesul soţiei acestuia, o femeie de 33 de ani, şi a fiicei minore de 4 ani, toţi din comuna Ţibăneşti”, a precizat Epureanu.

De asemenea, a rezultat rănirea uşoară a şoferului autocisternei, bărbatul de 58 ani, şi a soţiei acestuia. Şoferul autocisternei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate toate circumstanţele producerii evenimentului rutier şi a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă. 

Citește și: Gorj: Șoferiță rănită după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Cornești

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS