Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar organizează, începând din 27 decembrie, de la ora 9.00, noi proteste.
Astfel, membrii Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu vor ieși în stradă. Nemulțumirea este legată de neplata la nivel național a peste un milion de ore suplimentare neplătite și a peste 100.000 de zile de concediu de odihnă neacordate. În plus, se anunță și înghețarea salariilor din sectorul bugetar.
„În timp ce personalul din sistemul penitenciar a ales să semneze pentru refuzul muncii suplimentare. Unii directori de unitate și adjuncții acestora (vezi Penitenciarul DEVA și nu numai), fac tot felul de mizerii:
- amenințări mai mult sau mai puțin voalate cu privire la refuzul de a lucra suplimentar,
- lucruri mult mai murdare, care îmbracă chiar forma penală. Deși personalul în luna decembrie a avut rapoarte aprobate pentru a beneficia de concediu de odihnă, concediu de odihnă deja efectuat la începutul lunii, a fost modificată fișa de pontaj din dispoziția acestor directori și în locul zilelor de concediu aprobate și efectuate au apărut neplanificări în serviciu.
Asta în timp ce de la începutul anului directorul adjunct cu siguranța deținerii a adunat peste 100 de ore suplimentare plătite, existente în fișele de pontaj, dar care nu se regăsesc în totalitate în documentele operative privind accesul), concediu de odihă efectuat, pe când oamenii au concedii de odihnă neacordate din anul 2022.
Aici suntem, cu un efort de aproximativ un milion de ore suplimentare efectuate și cu aproximativ 100.000 de zile de concediu de odihnă neacordate la nivel de sistem în anul 2024, în timp ce politicienii consideră că trebuie să ne fie diminuate veniturile”, conform FSSP.
Citește și: Ceață pe mai multe drumuri din Oltenia