Un şofer de 30 de ani a fost reţinut după ce, aflându-se sub influenţa alcoolului, a lovit mortal, cu autoturismul, un biciclist. După accident, conducătorul autoturismului a lăsat victima în stradă şi a fugit.
Accidentul a avut loc în localitatea dâmboviţeană Gura Ocniţei.
”Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 20:26, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Principală, în localitatea Gura Ocniţei, ar fi acroşat şi accidentat un bărbat, de 61 de ani, din comuna Răzvad, care s-ar fi deplasat pe o bicicletă. Din nefericire, în urma impactului, biciclistul a decedat. După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi părăsit locul evenimentului, fiind identificat ulterior pe raza localităţii Gura Ocniţei”, a transmis IPJ Dâmboviţa.
Întrucât, când l-au găsit, bărbatul mirosea a alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice în sânge.
Miercuri, el a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţii de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.El va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Citeşte şi: Sezonul 2 al serialului „The Last of Us” va fi difuzat în primăvară