Jandarmeria Bucureşti anunţă că au fost sesizate organele de urmărire penală pentru distrugere, după ce, în timpul protestului din Piaţa Constituţiei, mai multe persoane au desfăşurat ”acţiuni de agresiune şi intimidare” la adresa unor jurnalişti. Două dintre persoane implicate au fost deja identificate.
”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, în jurul orei 12:00, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care erau dispuse echipele de transmisiune în direct ale unor televiziuni, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirile faţă de modul în care acestea prezintă opiniei publice anumite informaţii. Jandarmii au observat aceste acţiuni de agresiune şi intimidare, motiv pentru care au intervenit pentru oprirea lor şi aplicarea măsurilor legale care se impun”, a anunţat, vineri după-amiază, Jandarmeria Bucureşti, conform news.ro.
Au fost identificate două persoane implicate în această activitate ilegală
Astfel, au fost identificate două persoane implicate în această activitate ilegală, context în care a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, pentru ”distrugere”.
”De asemenea, transmitem tuturor jurnaliştilor să apeleze la forţele de ordine din imediata apropiere, ori de câte ori sunt implicaţi în situaţii similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare. Totodată, jurnaliştii implicaţi în acest incident pot depune plângere la organele de poliţie abilitate”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei.
Sute de oameni participă în faţa Palatului Parlamentului şi în zona sediului Curţii Constituţionale la un protest
Câteva sute de oameni participă, vineri, în faţa Palatului Parlamentului şi în zona sediului Curţii Constituţionale la un protest faţă de decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a anula alegerile prezidenţiale de anul trecut. Din mulţime, unii dintre participanţi au proferat ameninţări: „Aoleu, să vedeţi dacă-l interzic pe Georgescu ce o să fie atuncea! Doamne şi fereşte! O să ardă mulţi din parlamentari, numai să îndrăznească! Dar nu cred că îndrăznesc! Deci dacă îndrăznesc lucrul acesta, e gata! Pe ei, oameni buni! Acolo fără milă, la ascuţit topoare şi chestii”.
Citeşte şi: Cum va fi vremea în următoarele săptămâni