O fetiță de trei ani din Turda a căzut într-un canal fără capac, nesemnalizat, în centrul orașului. Micuța s-a lovit la față și a fost dusă de urgență la spital. Părinții vor să dea în judecată primăria.
Fetița era pe tricicletă și se plimba cu părinții prin centrul orașului. În doar câteva secunde, a căzut într-un canal aflat chiar pe pista de biciclete de pe trotuar.
Gura de canal nu era acoperită cu nimic și nici nu erau benzi de avertizare ori alte tipuri de panouri de protecție, spun părinții.
Ei au reușit să o scoată pe copilă din canal. Era lovită la față, sângera și avea mai mulți dinți sparți, așa că a fost transportată imediat la spital.
Părinții sunt revoltați de faptul că autoritățile locale nu au sesizat problema și nu au acoperit canalul ori, cel puțin, să îl fi semnalizat.
Primarul susține că noaptea se fură capacele de metal din zonă, iar ziua autoritățile încearcă pe cât posibil să le înlocuiască. Acum, gura de canal a fost acoperită.
Citește și: Un șofer băut și fără permis a sărit în râul Bega ca să scape de polițiști