4 C
Craiova
miercuri, 15 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat care şi-a strangulat soţia şi apoi a încercat să se sinucidă a fost arestat preventiv

Un bărbat care şi-a strangulat soţia şi apoi a încercat să se sinucidă a fost arestat preventiv

Un bărbat din Brăila a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că şi-a ucis soţia, pe care a strâns-o de gât. Cei doi au început să se certe pentru că în trecut bărbatul a fost implicat într-o relaţie extraconjugală şi pentru că aveau dificultăţi financiare. Ulterior, bărbatul a vrut să se omoare şi, cu ajutorul a două cuţite, şi-a provocat mai multe răni.

Procurorii brăileni iau fost sesizaţi de către un bărbat că şi-a găsit mama decedat în casă şi că cel care a omorât-o este tatăl său.

”În data de 11.01.2025, în jurul orei 11.00-12.00, în timp ce se afla la domiciliu doar cu soţia sa, pe fondul unei relaţii de familie deteriorate ca urmare a implicării suspectului în anii precedenţi într-o relaţie extraconjugală şi a unor dificultăţi financiare generate de obţinerea unor venituri lunare insuficiente, suspectul a provocat scandal şi s-a angajat  într-o dispută cu soţia, în cursul căreia a luat decizia de a o ucide, sens în care în două rânduri a exercitat asupra acesteia acte materiale de sugrumare şi respectiv sufocare, ce au condus la decesul victimei, după care şi-a produs multiple leziuni corporale, folosind două cuţite, în încercarea de a se sinucide”, au precizat procurorii.

Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat Tribunalului Brăila care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citeşte şi: Coliziune între două autoturisme în Slatina. Unul dintre șoferi era băut

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS