Jaqueline Cristian s-a calificat în această dimineață în turul 3 de la Australian Open, după ce a învins-o în două seturi pe Lucia Bronzetti (locul 76 WTA), scor 7-5, 7-5, la capătul unui meci de două ore și 4 minute de joc. Mai mult de atât, românca are o şansă enormă şi în turul următor, unde deja și-a aflat adversara din meciul viitor.
Duelul a început într-o manieră foarte echilibrată, fiecare sportivă reușind să-și facă serviciul până la scorul de 4-3. Apoi, Jaqueline Cristian a făcut primul break al meciului, distanțându-se pe tabelă. Din păcate, Bronzetti i-a dat replica imediat și a egalat, 5-5. Românca a câștigat, apoi, pe serviciul ei și a reușit un nou break, de această dată decisiv, închizând setul.
Sportiva noastră și-a continuat seria game-urilor câștigate în startul părții secunde. Ea a condus cu 3-0 şi părea desprinsă în câştigătoare. Ulterior, Jaqueline și-a pierdut ușor concentrarea și a cedat 4 game-uri la rând. Românca a revenit în joc la timp, împiedicându-și adversara să-și mărească avantajul şi a trimis setul în prelungiri. La 6-5 de această dată, Cristian a izbutit un nou break, ultimul al jocului.
În urma acestei victorii, sportiva noastră a urcat pe locul 60 în clasamentul WTA live şi s-a calificat în premieră în turul 3 la un turneu de Grand Slam.
Pentru Jaqueline Cristian urmează duelul cu Eva Lys, sportivă ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser. Sportiva din Germania (locul 128 WTA) s-a calificat în turul 3, după ce a învins-o în 3 seturi pe Varvara Gracheva, scor 6-2, 3-6, 6-4.
Citeşte şi: Ruse şi Cristian reintră în focuri la AO! Când sunt programate meciurile din turul doi