Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de patru inculpați, acuzaţi de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, timp de un an, inculpaţii au vândut cocaină consumatorilor din judeţul Dolj. Un alt inculpat, care execută o pedeapsă primită într-un dosar de trafic de minori, este acuzat şi de trafic de minori şi proxenetism. Faptele au fost comise din penitenciar, potrivit anchetatorilor.
Anchetatorii au explicat că gruparea infracţională era specializată în vânzarea de cocaină.
„În perioada mai 2023 – mai 2024, în cadrul grupului infracțional organizat constituit în scopul obținerii de beneficii materiale din comercializarea unor substanțe stupefiante, patru inculpați (unul aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea) au deținut, intermediat și vândut direct diferite cantități de cocaină către consumatori de pe raza județului Dolj, pentru sume cuprinse între 700 și 1.500 lei.
În sarcina inculpatului încarcerat s-a reținut și săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism. Din cercetări a rezultat că, începând cu luna ianuarie 2024, inclusiv în perioada în care era încarcerat, a controlat activitatea infracțională de prostituție a două persoane (dintre care una minoră), în scopul obținerii în mod facil a unor venituri materiale”, au explicat anchetatorii.
Patru doljeni, în arest pentru trafic de droguri
Pe data de 15 mai 2025, Tribunalul Dolj a emis mandate de arestare pe numele inculpaţilor, inclusiv pe numele bărbatului încarcerat. Luni, pe 13 ianuarie, instanţa a dispus menţinerea măsurii preventive faţă de cei patru inculpaţi. Hotărârea instanţei nu este definitivă. În cursul zilelor de marţi şi miercuri, hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Craiova de inculpaţii arestaţi.
Cei patru doljeni au fost deferiţi justiţiei în iulie, anul trecut. În noiembrie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Dolj a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi şi a dispus începerea judecăţii. În hotărârea instanţei se arată că o inculaptă din dosar era minoră la data faptelor. Este auzată de constituirea unui grup infracţional şi trafic de droguri de risc şi de mare risc. Şi acestă hotărâre a fost contestată de inculpaţi la Curtea de Apel Craiova. Trei dintre contestaţii au fost depuse pe data de 10 ianuarie.
Unul dintre inculpaţi, condamnat pentru trafic de minori
Inculpatul acuzat de trafic de minori şi proxenetism, un tânăr de 26 de ani, a mai fost cercetat de DIICOT pentru trafic de minori. În iulie 2022, a fost condamnat definitiv la şase ani şi opt luni de închisoare. Anchetatorii au suşinut că bărbatul a exploatat sexual două minore, într-un apartament de cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Una dintre minore a fost obligată să se prostitueze începând cu anul 2015, când avea 15 ani. A doua minoră a fost constrânsă să se prostitueze între 25 iulie – 27 iulie 2019. Şi asta pentru că, pe 27 iulie 2019, a reuşit sî fugă şi să sune la 112.
Potrivit anchetatorilor, în ianuarie 2024, în timp ce se afla după gratii, bărbatul a racolat alte două victime.