Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 39 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată.
În luna decembrie 2024, persoana cercetată ar fi deținut și vândut:
- 99 de timbre LSD,
- 17 comprimate de ecstasy
- aproximativ 40 de grame de substanță MDMA (droguri de mare risc). Toate au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.
În aceeași perioadă, aceasta ar fi procurat diferite cantități de droguri de risc și mare risc. Bărbatul intenționa să- vândă drogurile cu ocazia unui eveniment privat pe care ar fi urmat să îl organizeze în luna ianuarie, în București.
În urma celor 2 perchezițiilor domiciliare efectuate ieri, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate:
- aproximativ 20 de kilograme de canabis și un kilogram de semințe de canabis (droguri de risc),
- 350 de grame MDMA,
- 350 de grame de ciuperci halucinogene (droguri de mare risc),
- peste 30 de pliculețe,
- borcane și recipiente, conținând diverse cantități de substanță solidă și lichidă, aflate în curs de expertizare,
- ustensile,
- recipiente,
- unelte,
- echipamente,
- 3 cântare de precizie ce ar fi fost destinate prelucrării, ambalării și cântăririi drogurilor, toate purtând urme de substanță.
Ieri, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea persoanei cercetate în cauză, pentru 24 de ore. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Citește și: Peste 33.000 de cărți funciare au fost eliberate în Dolj