9.5 C
Craiova
duminică, 19 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljUMF Craiova, premiată de Comisia Europeană pentru „Excelență în resurse umane în cercetare”

UMF Craiova, premiată de Comisia Europeană pentru „Excelență în resurse umane în cercetare”

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova (UMF Craiova) a obținut prestigioasa distincție „HR Excellence in Research Award – HRS4R” acordată de Comisia Europeană. Această recunoaștere certifică angajamentul instituției de a promova excelența în cercetare, respectarea principiilor Cartei Europene a Cercetătorilor și Codului de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor.

Distincția subliniază eforturile UMF Craiova de a crea un mediu propice pentru dezvoltarea profesională a cercetătorilor, de a asigura transparența proceselor de recrutare și de a consolida standardele de etică și integritate în cercetare. Prin implementarea acestor standarde europene, universitatea noastră se aliniază celor mai bune practici internaționale în domeniul resurselor umane dedicate cercetării.

Rectorul UMF Craiova, prof. univ. dr. Dan Gheonea, a declarat: „Obținerea distincției HR Excellence in Research Award – HRS4R din partea Comisiei Europene este un rezultat al eforturilor constante depuse de comunitatea noastră academică pentru a se alinia la cele mai înalte standarde europene în cercetare. Prin acest succes, UMF Craiova creează oportunități semnificative pentru dezvoltarea profesională a cercetătorilor noștri și accelerează dezvoltarea parteneriatelor internaționale. Este un moment de mândrie și responsabilitate, care ne motivează să continuăm să investim în oameni, idei și proiecte inovatoare ce vor aduce beneficii concrete educației medicale universitare. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proces pentru perseverența și viziunea lor. Împreună, vom transforma această recunoaștere într-un catalizator pentru noi realizări și parteneriate.”

Procesul de obținere a distincției

UMF Craiova a trecut printr-un proces riguros de autoevaluare și aliniere la standardele europene, identificând domeniile prioritare de intervenție și propunând un plan concret de acțiuni pentru a sprijini dezvoltarea carierei cercetătorilor. Procesul HRS4R a fost inițiat în luna iunie 2023 prin semnarea scrisorii de angajament (endorsement letter) și a durat aproximativ 1 an și jumătate, perioadă în care s-au constituit comitetul de coordonare și grupul de lucru, s-a consultat comunitatea academică și s-a efectuat o evaluare internă, aplicația HRS4R fiind definitivată și depusă în luna iunie 2024. După mai bine de 6 luni de evaluare și revizuiri minore aduse aplicației, în data de 16.01.2025, UMF Craiova a primit distincția HRS4R.

Această realizare demonstrează implicarea UMF Craiova în promovarea unui mediu academic care favorizează inovația, colaborarea și incluziunea.

Beneficii pentru comunitatea academică și pentru partenerii internaționali

Obținerea acestei distincții consolidează poziția UMF Craiova în rețeaua europeană de cercetare și deschide noi oportunități de colaborare cu instituții similare din întreaga lume. Totodată, reprezintă un avantaj competitiv pentru atragerea de fonduri europene, cercetători talentați și studenți interesați de o carieră academică de succes.

Mai multe informații despre distincția „HR Excellence in Research Award” sunt disponibile aici: https://www.umfcv.ro/ro/cercetare/human-resources-strategy-for-researchers-hrs4r  

CITEȘTE ȘI: Un bărbat din Castranova a fost reținut după ce a furat 20.000 de puieți de salcâm

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS