Șapte persoane au fost rănite duminică seară într-un accident provocat de o şoferiţă care nu a acordat prioritate. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 1, între municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr.
O șoferiță, de 24 de ani, din comuna Iacobeni, a pătruns pe DN 1, fără să acorde prioritate, a virat la dreapta și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Sibiu de un tânăr de 24 de ani, din Arpașu de Sus.
Trei adulți, două femei în vârstă de 19 și 25 de ani și un bărbat de 24 de ani, au fost preluați de echipajele SMURD. Doi minori și alți doi adulți au fost preluați de echipajele SAJ. Răniţii au fost transportaţi la două spitale din Sibiu.
Citeşte şi: Doi copii, salvaţi de pompieri dintr-un râu