4 C
Craiova
miercuri, 22 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentPatru poliţişti, judecaţi pentru intervenţia întârziată de la domiciliul lui Dincă

Patru poliţişti, judecaţi pentru intervenţia întârziată de la domiciliul lui Dincă

Judecătorii au stabilit primul termen în dosarul în care a fost deferit justiţiei şeful Poliţiei Caracal, la data faptelor, pentru modul defectuos în care a coordonat operaţiunile de salvare a Alexandrei Măceşanu, de pe 25 iulie 2019. Alături de comisarul-şef au fost deferiţi justiţie alţi trei poliţişti, acuzaţi de abuz în serviciu. Procurorii au explicat că, dacă ar fi intervenit la timp, „ar fi conferit şanse efective de salvare a minorei”. În schimb, modul în care au acţionat a dus la o întârziere de 14 ore. În urma anchetei s-a stabilit că Alexandra a fost ucisă la domiciliul lui Gheorghe Dincă din Caracal.

Procurorii craioveni nunţau, în august 2023, trimiterea în judecată a patru poliţişti din Olt. Anchetatorii au susţinut că, timp de ore bune, cei patru poliţişti nu au făcut nimic pentru salvarea Alexandrei. Asta în condiţiile în care tatăl său i-a anunţat dispariţia, iar fata a sunat de câteva ori la 112.

„În calitate de comisar-şef de poliţie şi comandant al Poliţiei Caracal, aflat la conducerea operaţiunilor de căutare a minorei A. M. şi de identificare a persoanei care a lipsit-o de libertate şi a agresat-o, nu a evaluat şi gestionat în mod corespunzător sesizarea privind dispariţia minorei şi, ulterior, sesizarea formulată direct de aceasta, prin SNUAU 112 privind săvârşirea împotriva sa a infracţiunii de lipsire de libertate. Nu a centralizat şi diseminat în mod corespunzător către subalterni informaţiile de importanţă vitală în găsirea acesteia, nu a coordonat, îndrumat, sprijinit şi controlat în mod corespunzător echipele de căutare şi nu a luat măsuri pentru întocmirea de urgenţă a unui dosar penal”, au explicat anchetatorii.

Alţi trei poliţişti, acuzaţii asemănătoare

În urma anchetei s-a mai stabilit că alţi trei poliţişti au acţionat la fel. Mai mult, sesizarea tatălui victimei nu a fost înregistrată.
„În seara zilei de 24.07.2019, V.M., în calitate de agent-şef principal de poliţie şi ajutor de şef de post în cadrul Postului de Poliţie Dobrosloveni, şi Ţ.E., în calitate de agent-şef principal de poliţie şi şeful Postului de Poliţie Dobrun, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv serviciul de patrulare, nu au consemnat şi înregistrat sesizarea persoanei vătămate M. I. privind dispariţia minorei. Nu au efectuat verificări în legătură cu aceasta, nu au informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Caracal, fapta fiind de natură să tergiverseze identificarea autorului infracţiunilor şi a locului unde o sechestrase pe victimă”, au mai precizat procurorii.

Şeful Secţiei Poliţie Rurală Osica de Sus este acuzat că nu a raportat dispariţia şi nu şi-a verificat subordonaţii.

Patru poliţişti, judecaţi pentru intervenţia întârziată

În final, anchetatorii au susţinut că dacă poliţiştii interveneau la timp, Alexandra ar fi fost salvată.
„Dacă lucrătorii de poliţie faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată ar fi efectuat cu celeritate demersurile necesare pentru a stabili împrejurările dispariţiei minorei, pentru a evalua situaţa descrisă în sesizări, ar fi verificat şi valorificat variantele de anchetă care rezultau din informaţiile existente, ar fi controlat şi îndrumat ierarhic, în mod efectiv şi eficient, activitatea echipelor operative, precum şi dacă ar fi întocmit de îndată dosar de urmărire penală care să le permită obţinerea unor mijloace specifice de probă, ar fi conferit şanse efective de salvare a minorei.

Întârzierea de peste 14 ore în efectuarea acestor activităţi a condus, în final, la identificarea tardivă a victimei, decedată la domiciliul autorului infracţiunilor”, mai spun procurorii.

Dosarul în care au fost deferiţi justiţiei cei patru poliţişti a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Caracal. În octombrie 2024, dosarul a ieşit din procedura de cameră preliminară, Instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru data de 6 februarie.

Autorul crimelor, condamnat la 30 de ani de închisoare

În mai 2023, Gheorghe Dincă a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la 30 de ani de închisoare. A fost acuzat de omor calificat, viol și profanare de cadavre. Sentinţa instanţei este definitivă. Anchetatorii au stabilit cum a procedat inculpatul cu Alexandra.

„La data de 24.07.2019, în jurul orelor 10:00-10:15, în timp ce se afla pe raza comunei Dobrosloveni, judeţul Olt, inculpatul a observat-o pe victima M.M.A., în vârstă de 15 ani, și prin inducere în eroare, iar ulterior prin răpire și constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a recrutat-o, folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte cu mașina proprie, “la ocazie”, spre liceul Mihai Viteazul”, au explicat anchetatorii.

Tânăra a fost ucisă pe 25 iulie, după ce reuşise să sune de mai multe ori la 112. În urma anchetei s-a mai stabilit că în acel butoi a fost incierată o altă victima. Este vorba de Luiza Melencu, de 18 ani, care ar fi fost ucisă de Dincă pe 17 aprilie 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS