Polițiștii au arestat preventiv, în România și Belgia, mai mulți membri ai unei grupări infracționale organizate care se ocupau cu copierea ilegală a cardurilor de aprovizionare cu combustibil la benzinăriile din Belgia, iar apoi alimentau autoturismele cu carburant folosind clonele cardurilor, informează Agerpres.
„La data de 21 ianuarie, polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Bacău, Alba Iulia și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară, în județele Bacău, Hunedoara, Dâmbovița și municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și spălare a banilor“, a transmis marți IGPR.
În urma perchezițiilor efectuate la locuințele celor în cauză, au fost descoperite și ridicate laptopuri, medii de stocare, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
De asemenea, față de două persoane au fost puse în executare mandate europene de arestare.
Clonau carduri de combustibil ca să alimenteze gratis
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 2023-2024, membrii grupului infracțional ar fi realizat operațiuni ilegale de copiere a cardurilor de aprovizionare cu combustibil la benzinăriile din Belgia (skimming), urmate de operațiuni de alimentare frauduloasă cu carburant folosind clonele realizate.
Acțiunea, efectuată în cadrul unui Ordin European de Anchetă, a fost realizată în sprijinul cercetărilor derulate la nivelul autorităților judiciare din Belgia – Tribunalul de Primă Instanță din Flandra de Est, Departamentul Gent, în vederea destructurării unei grupări de criminalitate organizată din Bruxelles, constituită din cetățeni români.
„Concomitent, pe teritoriul Belgiei, au fost efectuate zece percheziții domiciliare în Bruxelles și Zulte, iar trei membri ai grupării, cetățeni români, au fost arestați preventiv“, arată sursa citată.
Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Grupării Mobile de Jandarmi Timiș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Citește și: O fetiță a murit după ce mașina în care se afla a fost acroșată de un transport agabaritic