Acest articol dedicat celei care a fost şi a rămas Ileana Sărăroiu (1936-1979) începe – în mod neconvenţional – cu un mănunchi de amintiri pe care marea noastră artistă le-a împărtăşit în cadrul unui interviu publicat în aprilie 1977 în revista “Flacăra”:
“Satul din care vin se numeşte Valea Voievozilor, aproape de izvoarele Ialomiţei. Pe acolo era drumul Voievozilor de la Palatul Domnesc din Târgovişte când o luau în sus spre Mănăstirea Dealu. E o aşezare splendidă… E semnul meu cel sfânt pe care-l port în inimă chiar şi departe, peste graniţele ţării. Am văzut lumina zilei la 25 septembrie 1936 într-o casă frumoasă de ţară… Sunt cea mai mică dintre cei cinci fraţi ai mei. Am terminat liceul la Târgovişte. Părinţii mei, ţărani, oameni de mare simţire şi de mare cinste m-au învăţat ca în viaţă să fiu cinstită, serioasă şi dreaptă. Încă din timpul şcolii activam la Casa de Cultură din Târgovişte, o mică vedetă a ansamblului de estradă al elevilor… Îmi amintesc că eram în clasa a XI-a când a venit chiar la noi, la liceu neuitata Maria Tănase şi ne-a cântat. Mi-am luat inima în dinţi, m-am dus la dânsa în cabină şi am rugat-o cu mare emoţie să-mi dea şi mie un cântec. Cu bunătatea şi hazul care o caracterizau m-a rugat mai întâi să-i cânt şi eu ceva. «Dacă ai să cânţi frumos, am să-ţi dau; dacă n-ai să cânţi, nu ţi-l dau.». I-am cântat tot o romanţă de-a Ioanei Radu pentru care, mărturisesc, aveam şi am o mare admiraţie. Deşi aveam doar 17 ani, îi ştiam întregul repertoriu. Maria Tănase mi-a zâmbit: «N-ai cântat ceva de-al meu şi vrei să-ţi dau cântecul! Nu ţi-l mai dau!». Roşie foc, am ajuns la uşă. «Ia-ţi caietul şi scrie.» am auzit. «Să-l înveţi şi să-l cânţi. Ai un glas foarte frumos.». Şi iată, îl cânt… La Ansamblul «Ciocârlia» mi-am făcut un stil, am început să-mi consolidez repertoriul… Acolo am realizat prietenii care au rămas trainice până în ziua de azi: cu Irina Loghin, cu Maria Ciobanu şi mai ales cu Benone Sinulescu. El m-a ajutat să-mi fac un gen distinct – adică muntenesc – pentru că eu munteancă sunt cum v-am spus. Nu mi-a fost greu să-mi găsesc albia. Aveam în sânge cântecul popular muntenesc. Îl cântam de la 6-7 ani. Primul meu disc l-am imprimat după ce am plecat de la Ansamblul «Ciocârlia» (din nou la restaurant) care mi-a adus consacrarea în lumea muzicii populare româneşti. Cred, sunt sigură, cine are talent şi încredere în el însuşi reuşeşte în orice condiţii… Am impresia, în mare vorbind, că şi soliştii de muzică populară calitativ sunt mai buni. Noi nu ţinem neapărat de un textier care poate să ne ofere un text mai slab şi mai reuşit. Şi apoi noi ne bucurăm de un material mult mai bogat, de altă factură, cizelat şi de o frumuseţe surprinzătoare pe care îl culegem dintr-o sursă inepuizabilă ca o fântână limpede, folclorul. Unii spun că folclorul nostru e pe cale de dispariţie. Nu cred în această idee pentru că, dacă astăzi culegem cântece de la bătrâni, mâine vom culege cântecele care astăzi sunt noi şi se fac acum. Îmi vin în minte uneori versuri şi melodii, singură nu ştiu de unde, probabil sedimentări ale poeziei pe care am strâns-o în mine din fragedă copilărie în frumosul meu sat… Am stat în Canada 6 luni, am fost de trei ori în Israel, apoi în R.F.G., Austria şi în atâtea alte ţări. I-am cucerit pe toţi cu căldura cântecului nostru românesc şi felul nostru deschis de a fi. Dar mi se face mereu un dor atât de mare de casă încât mă întreb cum poţi să stai în altă ţară aşa ca o rană deschisă? Spre Vălenii de Munte au înflorit pomii. Şi mi s-au părut mai albi ca în alte părţi. Mirosul pământului e altul şi florile îţi dau «bună ziua».”.
Repertoriul muzical al Ilenei Sărăroiu a cuprins diverse genuri: cântece populare; romanţe; cântece de petrecere; muzică uşoară. Redau titlurile unor melodii nemuritoare cu menţiunea că lista acestora nu este exhaustivă: De ce oare eu te-am cunoscut?; Unde e Târgoviştea?; Cine-a pus cârciuma-n drum?; Dar-ar naiba-n tine, dragoste; Doi voinici din Valea Mare; Pe plaiul Târgoviştei; Inimă, de dor nu ştii; Zori de ziuă se revarsă; Fir-ar ceasu-afurisit; Dorule, măi dor nebun!; Cântă cucul jos în luncă; Schimbă-ţi, Gheorghe, cărarea!; Te-ai jurat, neicuţă-n drum; Nu ştiu, neică, ce-am făcut; Inimioară de dor mult; Bătrâne sat, te las cu bine; Dorul neichii mă topeşte; Cine trece peste râu?; Ieşi, măicuţă, la portiţă; Măi, neicuţă, satu-i plin; Niciodată nu e bine; Pe sub fereastră curge-un râu; Neicuţă, bătu-te-ar gândul!; Supărat eşti, măi Gheorghiţă!; Colo-n deal, la Păducel; De-ar veni luna lui mai şi multe, multe alte cântece foarte îndrăgite de românii de ieri şi de astăzi de toate vârstele, tineri şi foşti cândva tineri.
Într-un interviu acordat în urmă cu câţiva ani Irina Loghin arăta următoarele: “În primul rând Ileana Sărăroiu mi-a fost o colegă foarte bună şi pe urmă prietenă. Am ajuns atât de apropiate încât ne povesteam absolut orice. Era foarte simpatică. Avea o şcoală a vieţii, dar nu în sensul negativ, ci în sensul bun. Toate le spunea pe un fond simpatic, lăsând la o parte talentul ei şi repertoriul bogat pe care îl avea… Dacă eu mă trezeam cu un disconfort, o sunam pe ea şi îmi trecea. Avea harul de a te face să te simţi bine în orice moment. Mie îmi trecea orice neplăcere în câteva minute după ce o ascultam pe ea… Nouă ne plăcea foarte mult să mergem la «Capşa». După spectacolele de teatru o luam de la capăt cu râsetele acolo. Erau mai mulţi, îi ţin minte pe Gheorghe Dinică, pe Jean Constantin, pe Florin Piersic. Erau vremuri frumoase. Acum nu mai e aşa. Lumea e mai posomorâtă. Eu şi în zilele de azi mai ţin să ne întâlnim, să ieşim, să le povestesc altora cum era odată… Noi umblam una în garderoba celeilalte fără să ne supărăm. Ţin minte că mi-am comandat o haină de mieluţ, gri de la Bistriţa Năsăud. Era ceva unicat, m-au simpatizat foarte mult cei de-acolo, mi-am făcut şi un fel de tocă. Ajungând acasă, a venit Ileana şi când a văzut-o, a îmbrăcat-o şi a zis: «Asta e a mea!». I-am zis: «Vai, Ileana, abia am adus-o!». Dar cu drag i-am dat-o, să ştiţi, că şi eu mai luam haine de la ea.”.
La rândul său Benone Sinulescu îşi amintea: “Ilenei Sărăroiu i-am dăruit două cântece populare cu care s-a şi lansat: Ţi-o părea, puiule, bine şi Satule, vatră frumoasă. Era foarte bună prietenă cu Sarita Montiel. În urmă cu mulţi ani când a fost în vizită la noi această frumoasă actriţă ea s-a oprit şi a rămas surprinsă de vocea Ilenei care cânta în Bucureşti. Sarita Montiel a întrebat cine este această vedetă care cântă şi în italiană şi în spaniolă. S-au împrietenit atunci şi la ceva timp Sarita Montiel i-a trimis cadou o păpuşă cât un om de înaltă.”.
În ceea ce mă priveşte, am avut prilejul de a o vedea pe Ileana Sărăroiu o singură dată în vara anului 1968 când împreună cu câţiva colegi de studenţie mă aflam la o bere la Restaurantul “Lido” din Bucureşti pe terasa bazinului cu valuri. De atunci mi-a intrat în suflet aşa cum s-a întâmplat şi regretatei mele soţii Maria Cornelia care se bucura nespus de mult că această mare artistă este de pe aceleaşi plaiuri târgoviştene.
Ileana Sărăroiu a părăsit scena vieţii la vârsta de 42 de ani din cauza unui accident cerebral vascular în noaptea de 12 spre 13 mai 1979 când se afla la o nuntă a unor tineri în comuna Unirea/Judeţul Călăraşi. Acum ea îşi are locul de veşnică odihnă la Cimitirul “Sfânta Vineri” din Capitala României.
Iată ce scria Adrian Păunescu în mai 1979 în revista sa “Flacăra”: “Măcar acum, când sunt vii în noi mâhnirea şi durerea că o artistă adevărată a trecut în moarte înainte ca vreunul din cântecele ei frumoase să îmbătrânească, să rugăm piatra în care intră acest fragil instrument al emoţiei care a fost Ileana Sărăroiu să nu uite că în piatră n-a intrat o piatră, ci a fost scufundat, neaşteptat şi tragic un om, un om care a micşorat cu cântecele sale cât a putut nefericirea lumii: Ileana Sărăroiu.”.
Amintirea talentatei noastre artiste Ileana Sărăroiu nu a putut fi învinsă de scurgerea Timpului, ci dimpotrivă dăinuieşte în conştiinţa românilor după atâţia ani de la plecarea ei ireversibilă. Una dintre dovezile elocvente este organizarea la Târgovişte a Festivalului – Concursului Naţional “Ileana Sărăroiu” care a ajuns în noiembrie 2024 la cea de-a X-a ediţie.
