Poliţiştii de frontieră din Nădlac au depistat patru cetățeni din Afganistan, Siria și Iran fără drept de a călători în spațiul Schengen.
Polițiștii de frontieră au efectuat, azi, controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. A fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de către un român. Alături de acesta care călătoreau, în calitate de pasageri, patru cetățeni străini.
Pasagerii nu dețin documente pentru a călători în spațiul Schengen. Persoanele și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii au identificat cei patru pasageri ca fiind cetățeni din Afganistan, Siria și Iran, cu vârste între 20 și 36 de ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini,
- trafic de migranți pentru cetățeanul român.
La finalizare cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Citește și: Craiova: Spectacol folcloric de Ziua Unirii Principatelor Române