Cea de-a XXI-a ediție a Seminarului metodic „Strategii și politici culturale în Gorj” va avea loc anul acesta, luni, 27 ianuarie, începând cu ora 9.30, la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, din Târgu Jiu.
Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și cuprinde întâlnirea anuală cu directorii de case de cultură şi cămine culturale din judeţ. Sunt invitați directorii de cămine culturale și case de cultură, iar în absența acestora responsabilii culturali ai localităților, întâlnirea având ca principal scop dezbaterea direcțiilor strategice pentru dezvoltarea culturală a județului în anul 2025.
La simpozion va participa și Anca Bordușanu, Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj cu atribuții în coordonarea instituțiilor județene de cultură, care va prezenta principalele obiective ale managementului cultural pentru anul 2025.De asemenea, la eveniment au fost invitate să participe toate instituțiile județene de cultură, printre care: Direcția Județeană pentru Cultură Gorj, Biblioteca Județeană „Cristian Tell”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” și Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși”.
Proiectele culturale pentru anul 2025
Reprezentanții acestor instituții vor prezenta, în plen, principalele proiecte culturale pe care așezămintele culturale din județ le-ar putea accesa și implementa în anul 2025.
Managerul CJCPCT Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași, va discuta cu reprezentanții așezămintelor culturale despre modalitățile concrete de eficientizare a colaborării acestora cu Centrul. Principalele puncte de discuție de pe ordinea de zi vizează:
- Rolul așezămintelor culturale din județ în conservarea, promovarea și valorificarea resurselor culturale de care dispune fiecare localitate (tradiții, obiceiuri, meșteșuguri, ocupații tradiționale, vestigii istorice, monumente de artă, arhitectură și spiritualitate);
- Modalități concrete de punere în valoare a acestora prin folosirea mijloacelor tehnologice (clipuri de prezentare, podcast-uri, vlog-uri) precum și antrenarea tinerilor în acest demers;
- Crearea unor mijloace tehnice pentru comunicare, centralizare și promovare a activităților culturale desfășurate în județ, astfel încât acestea să fie diseminate la nivel județean;
- Reactualizarea fișelor culturale ale localităților județului;
- Prezentarea posibilităților de finanțare alternativă (extrabugetară) a unor programe și proiecte culturale locale.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj vrea să obțină autorizarea ca furnizor de programe de formare profesională continuă în domeniul culturii
Tot pentru a veni în sprijinul instituțiilor culturale din județ, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a inițiat demersurile pentru autorizarea ca furnizor de programe de formare profesională continuă în domeniul culturii și speră să poată oferi cât mai curând angajaților așezămintelor culturale posibilitatea parcurgerii unor cursuri de pregătire în domeniul managementului proiectelor culturale sau antreprenoriatului cultural.
„Așezămintele culturale din Gorj – cămine culturale, case de cultură, biblioteci comunale, centre de tradiții și meșteșuguri – reprezintă pilonii culturali ai comunităților locale. Acestea nu sunt doar spații destinate evenimentelor ocazionale, ci centre de coeziune socială, locuri unde tradiția se întâlnește cu modernitatea și unde comunitatea poate participa activ la viața culturală.
Pentru ca așezămintele culturale locale să-și îmbunătățească activitățile și să devină mai relevante pentru comunitate, este esențial să colaboreze strâns cu instituțiile culturale județene. Aceste parteneriate pot facilita schimbul de resurse, expertiză și infrastructură, contribuind astfel la o mai bună valorificare a patrimoniului cultural al Gorjului”, susține managerul CJCPCT Gorj, dr. Ionut Viorel Bordeiași.
Citește și: Târgu Jiu: Tânără de 17 ani, anchetată pentru furt de haine și cosmetice dintr-un supermarket