15.3 C
Craiova
joi, 30 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentDoi polițiști, bătuți după ce au oprit un șofer în trafic. Unul dintre ei a fost transportat la spital

Doi polițiști, bătuți după ce au oprit un șofer în trafic. Unul dintre ei a fost transportat la spital

Doi poliţişti au fost agresaţi, marţi, în Sinteşti, judeţul Ilfov, de către mai multe persoane care ieşiseră din curtea unui imobil, scrie news.ro.

Agenţii opriseră un şofer pentru control, iar acesta a fugit în curtea casei respective. Unul dintre poliţişti a fost transportat la spital.

”La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Popeşti-Leordeni a efectuat semnal de oprire unui autoturism, iar, în timp ce poliţiştii legitimau conducătorul auto, acesta a fugit în curtea unui imobil din satul Sinteşti, comuna Vidra. Din curtea respectivă au ieşit mai multe persoane, care i-au agresat pe cei doi poliţişti”, a transmis, marţi, IPJ Ilfov.

Au fost solicitate echipaje suplimentare de poliţie

Sursa citată a precizat că la faţa locului au fost solicitate echipaje suplimentare de poliţie, precum şi echipaje din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au intervenit.

”În acest moment, doi dintre cei trei agresori au fost identificaţi şi se află în custodia poliţiştilor, iar cea de a treia persoană a fost identificată şi urmează a fi condusă la subunitatea de poliţie”, a mai transmis sursa citată. Unul dintre poliţişti a fost transport la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, în acest moment aflându-se în afara oricărui pericol.

Citește şi: Staţiune din Italia, luată cu asalt de zeci de mii de turişti după o campanie pe TikTok

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS