Două noi centre de îngrijire și asistență vor deveni funcționale la nivelul județului Gorj.
Cele două entități vor apărea în urma implementării unui Plan de restructurare a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulți „Bîlteni”, cu o capacitate de 80 locuri. În urma restructurării instituției, se propune înființarea a două centre pentru persoane adulte cu dizabilităţi de tip CIA, astfel: Centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilităţi Târgu Jiu (CIA), cu o capacitate de furnizare servicii sociale de 50 locuri.
Locația va fi în municipiul Târgu Jiu, strada Dumbrava, numărul 34. Al doilea Centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilităţi Mătăsari(CIA) va avea o capacitate de furnizare de servicii sociale de 30 locuri. Locația va fi în localitatea Mătăsari, strada Minei, numărul 7.
Au achiziționat deja aparatura necesară
Consiliul Județean Gorj a achiziționat deja echipamentele necesare pentru funcționarea centrelor și vor fi executate lucrări de amenajare la Mătăsari.
„Au fost achiziționate dotări constând în aparatură electrocasnică, mobilier necesar la funcționarea centrului în valoare totală de 203.417,91 lei cu TVA. În anul 2024, Consiliul Judeţean Gorj a alocat următoarele sume pentru elaborare studii de proiectare și lucrări, după cum urmează:
- suma de 158.000 lei pentru -cheltuieli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor și alte studii aferente obiectivelor de investiții -pentru lucrările de recompartimentare, amenajare și modificări interioare corp C1 și reabilitare corp C2 la CIA Mătăsari;
- suma de 12.000 lei pentru – cheltuieli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor și alte studii aferente obiectivelor de investiții – pentru lucrările de construire, împrejmuire, amenajare curte la CIA Mătăsari;
- suma de 698.000 lei – pentru executia lucrărilor de construire, împrejmuire, amenajare curte la CIA Mătăsari.
În anul 2025, se va continua și se vor finaliza lucrările de construire, împrejmuire, amenajare curte la CIA Mătăsari.
De asemenea în anul 2025 se va finaliza: dotarea centrului cu aparatură (aparatură electronică audio-video, precum şi aparatură pentru desfăşurarea activităţilor de îngrijire şi asistenţă medicală şi de întreţinere, aparatura medicală de recuperare)”, conform Consiliului Județean Gorj. Pentru cele două centre va fi asigurat și personalul necesar îngrijirii persoanelor cu dizabilități.
Citește și: Gorjul va avea un depozit de medicamente în Parcul Industrial din Bălești