12.6 C
Craiova
joi, 30 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalMirel Rădoi a susținut prima conferinţă de presă de la revenirea la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a susținut prima conferinţă de presă de la revenirea la Universitatea Craiova

-

Numit la cârma echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi a luat deja contact cu jucătorii și încearcă să-și facă o părere cât mai corectă asupra fiecăruia. Tehnicianul de 43 de ani a susţinut ieri și prima conferinţă de presă din noul mandat, în care şi-a prezentat obiectivele pe termen scurt şi mediu. Acesta a fost prezentat oficial jurnaliştilor şi suporterilor de Mario Felgueiras, managerul sportiv al Științei. În sala „Sebastian Domozină“ s-a aflat și Sorin Cârţu, preşedintele de onoare al grupării din Bănie. VEZI VIDEO!

„Pentru mine este o onoare să prezint revenirea lui Mirel Rădoi în club. Vreau să vă spun că din partea noastră a fost singura variantă de care s-a discutat și mă bucur că se întoarce. Sunt sigur că va termina ce a fost lăsat înainte. Toată lumea are încredere mare în capacitatea lui. Aș vrea să-i mulțumesc și lui Costel Gâlcă pentru munca depusă la echipă. Din păcate nu a reușit și trebuie să mergem mai departe. Acum îl avem alături de noi pe Mirel Rădoi, suntem uniți și pregătiți să punem clubul acolo und ear trebui să fie. Cred că Mirel se va descurca mult mai bine și îi doresc foarte multă baftă“, a spus Mario Felgueiras.

„Am avut sentimentul în fiecare zi că trebuie să mă întorc“

Mirel Rădoi s-a declarant încântat că a revenit și are ocazia să îndrepte ce a greșit în primul mandat.

„Este o nouă provocare și oarecum nu cred că este o pură întâmplare prezența mea aici, pentru că în cele 9 luni de când sunt liber au fost 10-11 oferte, dar niciuna concretă. Cea mai clară a fost cea de la Universitatea Craiova. Mă bucur că sunt aici.

În momentul când am luat decizia să plec acum doi ani am avut sentimentul în fiecare zi că trebuie să mă întorc, pentru că ceea ce am făcut la momentul respectiv era greșit. A fost o greșeală publică și trebuie să mi-o asum public. În momentul acesta vreau să-mi cer scuze față de Sorin Cârțu, pentru că trebuia să fiu mult mai echilibrat față de acest om. Este de-o seamă cu tatăl meu și este antrenorul care m-a debutat de la junior la seniori. Cred că asta mi-a lipsit în mandatul precedent.

per ca în acești doi ani de zile să fi învățat din greșelile mele și să fiu mult mai echilibrat. E clar că drumul va fi unul greu, dar va fi mai frumos la final. Dacă vorbim de provocări sau de presiune, indiferent când preiei o echipă, fără aceste două lucruri este imposibil să reușești“, a comentat tehnicianul.

„Mi-a fost mult mai ușor să accept“

Întrebat când au debutat negocierile și cu ce l-a convins Mihai Rotaru să revină, Mirel Rădoi a spus:

„Lucrurile au fost foarte simple. Negocierile au debutat ieri dimineață (marți – n.r.). Discuția noastră a fost de doar câteva minute. Am auzit că clubul este într-o continuă dezvoltare și pot să vă confirm asta. După doi ani l-am găsit mult mai organizat, cu mult mai mulți oameni în toate departamentele. Vă asigur că în fiecare toți știm ce avem de făcut.

Când am auzit și văzut cum se desfășoară lucrurile în club mi-a fost mult mai ușor să accept. Eu și cu Mihai Rotaru ne știm cu bune și cu rele și am mai ținut legătura de atunci, pentru că am vrut să mai iau jucători de la Universitatea Craiova pe la echipele pe la care am fost“.

„Acum fac o evaluare asupra jucătorilor“

În privința lotului de jucători, Mirel Rădoi nu a dorit să se pronunțe și a dezvăluit că face o evaluare completă.

„N-aș vrea să intru într-o evaluare acum, pe care nu o stăpânesc în momentul de față. Și eu, în momentul acesta, fac o evaluare asupra jucătorilor în baza rapoartelor pe care le avem. Mi-ar fi greu acum să găsesc un motiv pentru care nu suntem mai sus. E clar că ceva nu funcționează în momentul acesta și va trebui să schimbăm treptat. Dacă voi încerca să abordez o situație total diferit, urmând 3 partide în 6 zile, s-ar putea să fac mai mult rău decât bine echipei din punct de vedere fizic și tactic“, a explicat Mirel.

„Nu am cerut în momentul acesta jucători, pentru că trebuie să termin evaluarea celor care sunt aici. De acum înainte vom fi mult mai atenți la alegerea jucătorilor. Evaluările și criteriile în alegerea jucătorilor și antrenorilor nu vor ține doar de punctele realizate în medie pe meci. Ne vom uita la mult mai multe lucruri, pentru că acest club este într-o schimbare.

În partidele de acasă am observat că suporterii sunt din ce în ce mai puțini, deci e clar că avem o problemă cu toții și e de datoria noastră să-i facem să se întoarcă pe stadion. Când jucăm acasă vreau ca adversarul să simtă presiunea de pe ‘Ion Oblemenco’, să simtă că au un meci dificil. Aș vrea ca jucătorii să se uite la clipuri cum era înainte“, a completat Mirel Rădoi.

„Am emoții în privința calificării în play-off“

Mirel Rădoi e precaut și nu se gândește la obiectivele mari. El consideră că trebuie îndeplinit cel intermediar, calificarea în play-off, apoi putem face și alte calcule.

„Pentru mine, cel mai important moment este cel de duminică, atunci când trebuie să obținem victoria cu Poli Iași. Obiectivul cel mare este campionatul, dar până acolo trebuie să ne calificăm în play-off. În momentul când vom avea asigurată matematic prezența în play-off, atunci putem să vorbim despre următoarele obiective, Cupa și campionatul.

Sincer, am emoții în privința calificării în play-off, pentru că în momentul de față avem 5 puncte până la primul loc sau 5 puncte până la locul 9. Deci dintr-o greșeală poți să te afli în zona de play-out, dar la cum i-am văzut pe băieți am văzut o schimbare de atitudine, organizare și responsabilitate, lucruri pe care eu le cer cu tărie. Trebuie să se adapteze! Nu e ușor, pentru că sunt un alt antrenor, cu alte idei și exerciții, dar de asta sunt plătiți atât de bine la Universitatea Craiova și trebuie să se adapteze“, a încheiat Mirel Rădoi.

Citeşte şi: Costel Gâlcă acceptă plata de la Mihai Rotaru și în rate: „Iau ca la bancă!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Anchetă la Spitalul din Râmnicu Vâlcea după ce mâna...

Anchetă la Spitalul din Râmnicu Vâlcea. Un copil are...

ȘTIRI GdS