Preasfinţitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, este audiat vineri, 31 ianuarie, la Parchetul Curții de Apel Cluj. Ierarhul este suspendat din funcție de BOR, după ce la episcopia pe care o conducea s-a delapidat o sumă de aproximativ 3 milioane de lei în 2024.
Audierea episcopului Sălajului ar putea fi legată de scandalul pornit la finalul anului trecut, în care vicarul eparhial a fost reținut și acuzat de delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Mai mult, anchetatorii îl vor informa pe Preasfinţitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, de calitatea sa de suspect într-un dosar penal, potrivit stiripesurse.ro.
Prejudiciul estimat în cazul delapidării se ridică la 3 milioane de lei, iar vicarul eparhial ar fi folosit în scop personal fondurile Episcopiei Sălajului.
Preasfinţitul Părinte Petroniu este suspendat în urma scandalului.
Sinodul BOR ar putea decide soarta episcopului luni, 3 februarie, după ce acesta devine și suspect într-un dosar penal.
Citește și: Un hoț a murit, iar altul a fost grav rănit după ce seiful pe care îl tăiau cu flexul a sărit în aer