Un tânăr de 21 de ani care anul trecut a târât un agent cu mașina, imediat după ce a fost oprit pentru un control de rutină, a primit pedeapsa maximă. A fost condamnat la 6 ani și 9 luni de închisoare, iar hotărârea este definitivă.
Decizia Curții de Apel Cluj a venit după ce, în primă instanță, tânărul fusese condamnat la doar un an și 6 luni de închisoare. Ambele părți au făcut apel. Șoferul a cerut să i se dea o pedeaspă cu suspendare, iar procurorii au cerut mai mulți ani de închisoare pentru vinovat.
Judecătorii au decis să crească pedeapsa la maximul prevăzut de lege din cauza felului în care a acționat bărbatul. Au considerat că acesta este un individ periculos care nu a ezitat să pună în pericol viața unui agent de poliție care își făcea datoria. Pedeapsa ar trebui să descurajeze astfel de fapte și să îl reeduce pe infractor.
A luat târâș cu mașina un polițist
Anul trecut, în august, individul care se afla la volanul unei mașini a fost oprit de un echipaj de poliție pentru un control de rutină. Când unul dintre agenți i-a cerut să-i arate ce are în portbagaj, bărbatul a refuzat. După un schimb de replici, a accelerat cu polițistul prins de portieră.
L-a târât câțiva zeci de metri, iar apoi s-a făcut nevăzut. Mai multe echipaje au împânzit zona și a fost prins în mai puțin de o oră.
Polițistul s-a ales cu mai multe răni la mâini și la picioare și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Citește și: Menajeră, acuzată că a furat bani și bijuterii de 100.000 euro