7.3 C
Craiova
duminică, 2 februarie, 2025
Știri de ultima orăPoliticaPaul Stănescu motivează de ce social-democrații îl susțin pe Crin Antonescu la prezidențiale: „Dacă PSD-ul lua peste 40%, mai vedeam”

Paul Stănescu motivează de ce social-democrații îl susțin pe Crin Antonescu la prezidențiale: „Dacă PSD-ul lua peste 40%, mai vedeam”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, duminică dimineață, că „astăzi practic noi îndeplinim o formalitate”, înaintea congresului care urmează să valideze candidatura fostului lider PNL Crin Antonescu la alegerile prezidențiale de anul acesta.

Stănescu a recunoscut că, în sondajele interne, Crin Antonescu se află în urma lui Călin Georgescu, fiind vorba despre „un ecart mare”.

„Suntem într-o anumită situație. Dacă PSD-ul lua peste 40%… mai vedeam, dar PSD-ul n-a avut un scor prea bun (la scrutinul din 24 noiembrie 2024, n.r.), ca să fiu foarte sincer. Și atunci asta a fost decizia, nu e nimic ascuns, secret în toată chestiunea asta”, a spus Paul Stănescu.

Paul Stănescu motivează de ce social-democrații îl susțin pe Crin Antonescu la prezidențiale

„S-a decis ca toate cele trei partide să aibă un candidat comun. Coaliţia nu poate să reziste, dacă nu avem un candidat comun”, a precizat secretarul general al PSD.

„Este pentru prima dată când se întâmplă lucrul ăsta (un candidat la prezidențiale din afara partidului, n.r.). Suntem o coaliţie a forţelor democratice pentru România şi decizia şi în coaliţie şi în anumite foruri ale partidului este ca coaliţia să aibă un candidat comun”, a mai spus Stănescu.

Întrebat dacă va mai candida Călin Georgescu și la alegerile de anul acesta, Paul Stănescu a precizat: „Mi-e foarte greu să răspund. S-au spus lucruri grave, că a fost mâna Rusiei.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS