3.1 C
Craiova
marți, 4 februarie, 2025
Știri de ultima orăSanatateCe afecțiuni riști dacă ai mâncat prea mult

Ce afecțiuni riști dacă ai mâncat prea mult

Supraalimentarea poate apărea din mai multe motive, fiind comună în perioade de bucurie, stres sau tristețe. Aceasta este exacerbată de preferințele pentru alimente procesate sau bogate în zaharuri și grăsimi.

De câte ori ți s-a întâmplat să mănânci mai mult decât aveai nevoie doar pentru că mâncarea era delicioasă sau pentru că te aflai într-un context social?  

Pe termen scurt, excesele alimentare pot duce la senzații neplăcute precum balonarea sau indigestia, dar, repetate, acestea pot afecta serios sănătatea, contribuind la afecțiuni cronice precum obezitatea sau bolile cardiovasculare. Iată ce riști atunci când mănânci în exces.

Excesele alimentare pot favoriza unele afecțiuni cronice

Excesele alimentare pot provoca probleme imediate, pot favoriza unele afecțiuni cronice sau pot contribui la exacerbarea unor patologii preexistente,conform stirileprotv.ro.

Iată ce poți risca dacă mănânci prea mult, potrivit dieteticianului Erma Levy în articolul „What happens when you overeat?” și dieteticianului Daniel Preiato în articolul „7 Harmful Effects of Overeating”:

Indigestia

Un consum excesiv de alimente poate suprasolicita sistemul digestiv, cauzând balonare, flatulență (gaze intestinale), greață, dureri abdominale și chiar vărsături.

Alimentele bogate în grăsimi (cum ar fi cele prăjite în ulei, mezelurile, slănina) și carbohidrați rafinați (cum ar fi zahărul și dulciurile) sunt printre cele mai greu de procesat;

Constipație/diaree

Consumul excesiv de alimente procesate sau preparate culinare festive vine adesea la pachet cu tendința de a evita fructele și legumele. Scăderea bruscă a consumului de fibre are ca rezultat constipația, mai ales dacă în mod obișnuit alimentația ta este bogată în alimente vegetale. Pe de altă parte, în anumite cazuri, excesul de zahăr poate produce diaree.

Refluxul gastroesofagian

Prea multă mâncare, mai ales în combinație cu băuturi carbogazoase sau alcool, poate provoca arsuri gastrice și retrosternale. Acest lucru apare deoarece cantitatea prea mare de alimente din stomac exercită presiune asupra sfincterului esofagian inferior, iar alimentele se întorc în esofag împreună cu sucurile gastrice acide;

Complicații hepatice și pancreatită

În cazul pacienților cu litiază biliară („pietre la fiere” sau calculi biliari), consumul excesiv de alimente grase poate declanșa contracția puternică a vezicii biliare, iar calculii pot bloca ductul biliar, prezintă Heather Hobbs în articolul „What to Eat and Avoid on a Gallbladder Diet”. Acest lucru se poate asocia cu dureri severe (colica biliară).

Uneori, calculii pot migra la nivelul ductului pancreatic, cauzând inflamația acută a pancreasului (pancreatită). Aceasta este o afecțiune gravă care necesită intervenție medicală rapidă;

Tulburări metabolice

Mâncarea în cantități mari poate determina creșteri bruște ale glicemiei în cazul persoanelor cu diabet zaharat sau prediabet;

Tulburări cardiovasculare

Excesul de sare sau alimente bogate în sodiu (cum ar fi mezeluri) poate duce la o creștere rapidă a tensiunii arteriale. Hipertensiunea arterială poate crește riscul de evenimente cardiovasculare majore (cum ar fi infarct miocardic sau accident vascular cerebral), mai ales în cazul persoanelor care suferă de comorbidități.

Creștere în greutate

Episoadele frecvente de supraalimentare pot contribui la creșterea rapidă în greutate, care la rândul său poate declanșa alte probleme de sănătate. Acest lucru se întâmplă deoarece organismul stochează excesul de nutrienți sub formă de țesut adipos (grăsime).

De asemenea, supraalimentarea repetată afectează echilibrul dintre hormonii foamei și sațietății. Printre tulburările favorizate de obezitate se numără insulinorezistența și diabetul zaharat tip 2, sindrom metabolic și boli cardiovasculare.

Este important să fii atent la semnalele transmise de corpul tău și să recunoști situațiile care impun o vizită urgentă la medic.

Citeşte şi: Unul din cinci pacienţi care au infecţie respiratorie are nevoie de internare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS