Româncele au „picat“ pe bandă rulantă în prima zi de la Transylvania Open. Sorana Cîrstea a fost învinsă, luni seară, în primul tur de la Transylvania Open, în trei seturi, de Marina Stakusic (locul 119 WTA), scor 1-6, 6-1, 4-6. De asemenea, Gabriela Ruse a părăsit şi ea competiţia după ce a fost învinsă de favorita numărul 4, Anhelina Kalinina, scor 6-2, 6-3.
Sorana, ocupanta locului 64 mondial, a avut un start dificil de meci. Ea a cedat 5 game-uri consecutive în startul partidei. Abia apoi a reușit să intre în joc și să câștige primul game, dar a fost prea târziu pentru a mai salva primul set, pe care canadianca l-a adjudecat rapid, în doar 33 de minute. Partea secundă a duelului s-a desfășurat după un scenariu în oglindă. Sorana a condus cu 5-0, apoi a cedat un game și ulterior a câștigat setul, trimițând partida în decisiv.
În setul 3, românca a continuat să fie la conducerea jocului și a ajuns rapid să conducă cu 3-1. Stakusic a revenit, însă, și după o serie de 3 game-uri câștigate la rând a preluat conducerea. Deși Cîrstea a egalat, scor 4-4, sportiva din Canada a fost mai inspirată pe final de meci. Stakusic a închis jocul cu un break venit la timpul potrivit.
Nimic inedit nici din partea lui Ruse
Tot luni seară, Gabriela Ruse a fost învinsă de ucraineanca Anhelina Kalinina cu 6-2, 6-3, în prima rundă a turneului. Ruse (27 ani, 112 WTA), finalista din 2023, s-a înclinat după o oră și 24 de minute în fața favoritei numărul patru a competiției.
Ruse este condusă acum de Kalinina (27 ani, 49 WTA) cu 2-1 în meciurile directe, după ce a fost învinsă cu 6-1, 7-6 (7/2) în 2018, în primul tur al calificărilor la US Open, dar și-a luat revanșa în 2019, la Dothan, în optimi, cu 7-6 (7/2), 6-2.
Citeşte şi: Jaqueline Cristian a învins o conaţională şi continuă în proba de dublu de la Transylvania Open