Un agent din cadrul Biroului Rutier Drobeta Turnu Severin, la data faptelor, acuzat de trafic de influenţă și luare de mită, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Potrivit anchetatorilor, inculpatul ar fi cerut şi primit 1.500 de euro de la o şoferiţă depistată conducând sub influenţa drogurilor (cocaină). În schimbul banilor, poliţistul i-ar fi promis femeii că o ajută să obţină un buletin de analiză negativ. Deşi cei 1.500 de euro ai fost găsiţi în torpedoul maşinii poliţistului, acesta a fost achitat pentru luare de mită.
Procurorii au precizat că, pe 18 ianuarie 2024, o şoferiţă a fost depistată conducând sub influenţa drogurilor. Pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal de către agentul acuzat de luare de mită.
„La data de 18.01.2024, după ce conducătoarea auto a condus autoturismul marca BMW pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Drobeta Turnu Severin și a fost implicată intr-un accident rutier soldat cu pagube materiale, a fost testată cu aparatul Drager DrugTest de către un agent de politie din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin – Biroul Rutier, rezultatul fiind pozitlv la substanța cocaină. Drept urmare, conducătoarei auto i-au fost prelevate mostre biologice de sănge și urină în vederea determinării în organism a prezenței substanţelor psihoactive.
În continuare, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a constituit un dosar penal, dosar în care agentul de poliție a efectuat acte de urmărire penală, repectiv a dispus (…) şi efectuarea unei expertize medico legale de către INML Mina Minovici”, au precizat oamenii legii.
Poliţist prins cu mită de ofiţerii anticorupţie
În urma anchetei s-a mai stabilit că, după întocmirea dosarului, acelaşi poliţist a luat legătura cu şoferiţa. I-ar fi cerut 1.500 de euro, sumă ce ar fi fost suficientă pentru a interveni pe lângă medicii legişti.
„După constituirea dosarului penal, agentul de poliție a pretins suma de 1.500 euro de la conducătoarea auto, spunându-i că „va rezolva” problema sa juridică, dându-i totodată asigurări că are influență asupra persoanelor abilitate în eliberarea buletinului de analize şi că va interveni pe lângă acestea pentru a-i elibera un rezultat negativ. Astfel, dosarul deschis ca urmare a depistării sale în trafic sub influența substanțelor psihoactiv se va clasa.
În cursul nopții de 28-29.01.2024, în jurul orei 01.00, agentul de poliție a fost prins în flagrant de către procurorul de caz şi ofițerii din cadrul DGA Mehedinți, după ce a primit suma de 1.500 euro de la conducătoarea auto”, au mai explicat anchetatorii.
Banii au fost găsiţi în torpedoul maşinii poliţistului. Este vorba de 8 bancnote de 100 de euro şi 14 bancnote de 50 de euro. Seriile bancnotelor găsite în autoturism au fost identice cu cele din procesul-verbal întocmit de ofiţerii anticorupţie.
Poliţist judecat pentru mită, condamnat pentru trafic de influenţă
Pe 29 ianuarie 2024, inculpatul a fost dus la Tribunalul Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins solicitarea procurorilor şi a dispus plasarea inculpatului sub control judiciar. Agentul a fost deferit justiţiei la sfârşitul lunii martie, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, instanţă care s-a pronunţat miercuri, pe 5 februarie.
Instanţa a constatat că nu au fost îndeplinite condiţiile infracţiunii de luare de mită – banii nu i-a cerut pentru el şi nu avea în atribuţiile de serviciu soluţionarea dosarelor penale. În aceste condiţii, judecătorii au dispus achitarea inculpatului pentru luare de mită. Inculpatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. În plus, a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comintăţii.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de inculpat şi procurori.