Este secetă accentuată în cea mai întinsă comună din Gorj. Lipsa precipitațiilor din ultimele luni a avut un efect devastator asupra râurilor din comuna Runcu.
Albiile sunt goale, iar fântânile au secat încă de la finalul anului trecut. Râurile s-au transfomat în drumuri de piatră și nu sunt șanse ca apa să revină. Una din zonele turistice căutate de zeci de mii de persoane a rămas fără apă.
Râurile Sohodol și Șușița nu mai există pe kilometri întregi.
„Zonele montane sunt afectate, sunt afectate zonele submontane, partea carstică, Defileul Runcului, Cheile Sohodolului, ambele râuri Şuşiţa. Aspectele de acvacultură sunt diminuate către 95, poate chiart 100%”, a declarat Claudiu Fiu, activist de mediu. Nu este exclus să se treacă la apa furnizată la program, mult mai devreme decât anul trecut.
„Scăderea debitelor apelor au un impact semnificativ asupra populaţiei de peşti care, în funcţie de gravitatea fenomenelor, pot să dispară complet, iar refacerea populaţiilor respective poate să dureze şi zeci de ani de zile”, a spus Cristina Merfu, purtotorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj.
Citește şi: Un şofer şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu maşina în stâlp