Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că trimite Corpul de control la Depogaz, compania care gestionează depozitele de gaze din România, pentru a verifica dacă este respectat programul de extracție. El dă asigurări că nu vor exista probleme în aprovizionarea cu gaze a țării.
„Am decis să trimit Corpul de Control la Depogaz începând de astăzi. De ce? Pentru că este datoria noastră să ne asigurăm că fiecare metru cub de gaz este gestionat corect, că regulile sunt respectate, inclusiv programul de extracție și că siguranța aprovizionării este pe primul loc. Dacă vor exista nereguli, ele vor fi sancționate drastic. Raportul va fi public . Voi lua măsurile necesare fără ezitare”, a precizat ministrul.
România și șantajul energetic
Potrivit ministrului, România are 1,35 miliarde normal metri cubi în depozite, cu un grad de umplere de 43,4%, cu 42,7% la Depogaz și 49,7% la Depomureș.
„Astăzi am convocat un comandament de iarnă cu principalele instituții și companii implicate în sectorul gazier – producători, furnizori, distribuitori, Transgaz, Depogaz – pentru a analiza situația stocurilor de gaze naturale și pentru a asigura continuitatea aprovizionării”, a declarat ministrul.
Burduja spune că a vrut să răspundă temerilor apărute legate de golirea depozitelor, ca să combată știrile false.
„Am văzut anumite temeri în spațiul public și este firesc să răspund, inclusiv pentru a combate avalanșa de știri false propagate de extremiști, care și-au făcut din sectorul energetic ținta principală de atac. De ce? E simplu. România independentă energetic, adică suverană în fapt, nu convine celor care practică șantajul energetic. Ei vor doar să ne țină captivi”, a precizat Burduja.
„Nu există riscuri pentru populație“
El a subliniat că nu există riscul unor pene de gaz sau al unor disfuncționalități în alimentarea populației.
„România are resurse suficiente pentru a trece peste această iarnă, chiar dacă în anumite zile apelează la importuri, inclusiv pentru a-i susține pe frații noștri de peste Prut. Depozitele sunt făcute să fie folosite, scopul lor este să ne ajute în zilele grele de iarnă, iar faptul că nivelul scade nu este un semn de criză, ci de normalitate. La final de martie, vom avea în continuare peste jumătate de miliard normal metri cubi de gaze în stoc. Nu avem motive de îngrijorare”, a mai spus ministrul.
Românii plătesc al patrulea cel mai mic preț la gaze din UE
Sebastian Burduja spune că după mijlocul lunii vremea se încălzește și scade presiunea pe consum.
„Da, urmează câteva zile mai reci, mai ales în regiunile montane și în sud-est. Dar, după 17 februarie, temperaturile vor fi mai blânde decât de obicei, iar presiunea pe consum va scădea. Specialiștii din domeniu monitorizează permanent situația, ne dau informări zilnice și ne asigură că nu există riscuri pentru populație”, a susținut Burduja.
El a adăugat că facturile rămân sub control, pentru că prețurile la energie electrică și gaze naturale sunt plafonate cel puțin până la 1 aprilie. Nu există pericolul unor scumpiri pentru consumatorul final. În acest moment, conform datelor Eurostat, românii plătesc al patrulea cel mai mic preț la gaze din Uniunea Europeană.
Citeşte şi: Trei șoferi români care transportau colete Amazon au furat marfă de 900.000 de euro