Pantofii purtaţi de legenda baschetului Kobe Bryant când şi-a rupt tendonul lui Ahile în timpul unui meci emblematic din 2013 au fost vânduţi la licitaţie pentru 660.000 de dolari, relatează BBC.
Jucând pentru Los Angeles Lakers, Bryant a rămas în joc împotriva celor de la Golden State Warriors pentru a înscrie două aruncări libere decisive în ciuda accidentării paralizante.
„Nu există moment în cariera lui Kobe mai emblematic pentru „Mamba Mentality” decât „The Achilles Game””, a scris casa de licitaţii Sotheby’s într-o descriere a vânzării.
Celebrul baschetbalist a murit la vârsta de 41 de ani într-un accident de elicopter în care şi-au pierdut viaţa alte opt persoane, inclusiv fiica sa Gianna, în vârstă de 13 ani, în ianuarie 2020, în Calabasas, California.
CITEȘTE ȘI: Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin despre oprirea războiului din Ucraina