-2.7 C
Craiova
luni, 10 februarie, 2025
Știri de ultima orăMagazinToată insula Sri Lanka a rămas fără curent din cauza unei maimuțe

Toată insula Sri Lanka a rămas fără curent din cauza unei maimuțe

O maimuță a provocat duminică o pană de curent în întreaga insulă Sri Lanka, după ce a intrat într-o centrală de electricitate, au declarat oficiali guvernamentali, potrivit AFP.

„O maimuță a intrat în contact cu transformatorul nostru de rețea, provocând un dezechilibru în sistem”, a declarat presei ministrul energiei, Kumara Jayakody.

Intruziunea a avut loc într-o suburbie sudică a capitalei Colombo, a adăugat el.

Întreruperea alimentării cu energie electrică, care a început la sfârșitul dimineții, nu fusese încă complet reparată trei ore mai târziu.

Deși curentul fusese restabilit în unele zone, nu este clar la ora publicării acestei știri cât timp va dura întreruperea furnizării de electricitate.

„Inginerii sunt pe teren pentru a încerca să restabilească furnizarea serviciului cât mai curând posibil”, a adăugat ministrul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS