5.4 C
Craiova
sâmbătă, 15 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjDeșeurile textile vor fi colectate centralizat în 51 de localități din Gorj

Deșeurile textile vor fi colectate centralizat în 51 de localități din Gorj

Deșeurile textile la nivelul celor mai multe localități din județul Gorj vor fi colectate centralizat. Este vorba de un total de 51 de localități din 70.

De strângerea deșeurilor textile se va ocupa operatorul de salubritate care va încheia un contract cu ADIS Gorj, după cum a precizat Luis Popa, directorul executiv al Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Serviciilor Publice de Salubrizare Gorj. Potrivit OUG care reglementează gestionarea deșeurilor textile, autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale / subdiviziunile acestora/ asociațiile de dezvoltare intercomunitară au următoarele obligații:

  • să asigure colectarea separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, iar după data de 1 ianuarie 2025 și pentru textile din deșeurile municipale;
  • să stabilească dacă gestionarea acestor deșeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material;
  • să organizeze atribuirea conform deciziei luate.

Containere pentru colectare

Autoritățile trebuie să asigure spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, pentru a oferi populației posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deșeuri:

  • de hârtie și carton,
  • sticlă, metal,
  • materiale plastice,
  • lemn,
  • textile,
  • ambalaje,
  • deșeuri de echipamente electrice și electronice,
  • deșeuri de baterii și acumulatori,
  • ulei vegetal uzat,
  • deșeuri voluminoase,
  • saltele și mobilă.

Prin urmare, locuitorii ar trebui să nu mai arunce la gunoiul menajer haine vechi, lenjerii de pat, prosoape, covoare sau alte textile. Însă puține autorități s-au organizat până acum pentru a asigura acest serviciu în cadrul contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor. Primăriile și asociațiile ce nu organizează colectarea separată a deșeurilor textile riscă, potrivit legislației în vigoare, amenzi între 20.000 lei și 45.000 lei. Pentru producătorii și deținătorii de deșeuri, amenzile sunt între 5.000 lei și 60.000 lei. La fel ca în cazul celorlalte fracţii reciclabile, deșeurile textile trebuie să ajungă într-o unitate de tratare.

Citește și: Ambulanța pentru animale, disponibilă și în județul Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS