Economia României a crescut anul trecut cu doar +0,9%, de patru ori mai puţin decât prognoza pe care a fost iniţial făcut bugetul statului şi în baza căreia au fost angajate cheltuielile publice. Cu excepţia anului de debut al pandemiei (2020), este cea mai slabă evoluţie a economiei româneşti din ultimii 12 ani.
Institutul Naţional de Statistică a calculat o creştere economică reală (din care a fost eliminată influenţa creşterii preţurilor) de doar +0,9% pentru întregul an 2024, faţă de 2023.
INS arată că, în ultimul trimestru din 2024, economia a crescut cu +0,7% faţă de acelaşi trimestru din 2023, şi cu +0,8% (ajustat) faţă de lunile de vară (august-septembrie). Acest lucru a ajutat la menţinerea unei creşteri anemice, de sub 1% raportat la anul anterior, în condiţiile în care, în a doua jumătate a anului 2024 inflaţia a reînceput să crească, ceea ce a erodat din creşterea economică (creşterea PIB se corectează cu inflaţia), conform Biziday, preluat de news.ro.
Tot anul trecut, guvernul a anticipat în mod greşit o creştere a PIB de +3,4% (de patru ori mai mare decât cea reală) şi a angajat chetuieli publice (inclusiv creşteri de salarii de 25% în sistemul bugetar) finanţate din credite care au urcat deficitul public la un nivel record, de 8,3% din PIB.
De altfel, creşterile de salarii din sistemul public sunt calculate şi contribuie ca fiind valoare adăugată la PIB.-*+
Citește și: Încă două dosare penale pentru violențele de la protestul lui Călin Georgescu din Capitală